Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Elevii români, tot mai interesaţi de voluntariat şi de problemele sociale
La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti a fost lansat Raportul naţional „International Civic and Citizenship Education Study” - ICCS, care arată că elevii români se află sub media ICCS 2022 (508), cu un scor de 470, la capitolul cunoştinţe şi gândire civică. Peste jumătate din elevii români fac voluntariat, o treime sunt interesați de politică şi problemele sociale, iar trei sferturi au declarat că „vor vota la cel puţin un tip de alegeri în viitor”.
Elevii români sunt interesaţi de problemele sociale şi se implică în acţiuni de sprijinire a comunităţii în care trăiesc. De exemplu, aproape o treime dintre elevii români (28%) au interes ridicat şi foarte ridicat faţă de politică şi problemele sociale, în timp ce 55% dintre ei au declarat că fac parte din grupuri de voluntariat care ajută comunitatea locală. Totodată, în alegerea reprezentantului clasei în Consiliul elevilor, 86% dintre ei participă la vot, faţă de 78% cât a fost media ţărilor participante la ICCS 2022.
În ceea ce priveşte încrederea în instituţiile statului, intenţiile de vot şi participare, cei mai mulţi elevi români (7 din 10) consideră că democraţia este cea mai bună formă de guvernământ, dar numai 4 din 10 elevi au încredere ridicată în Guvern şi Parlament. „Intenţiile de vot ale elevilor români sunt mai optimiste decât media ICCS 2022, peste trei sferturi dintre aceştia au declarat că ar vota la cel puţin un tip de alegeri în viitor”, mai precizează studiul citat de Agerpres.
Elevii români susţin că pe viitor se vor implica mai mult în activităţi de protecţia mediului şi îi vor îndemna şi pe ceilalţi să se implice. Raportul cuprinde şi unele recomandări precum „revizuirea periodică şi îmbunătăţirea curriculumului de educaţie civică”, necesitatea derulării unor „minigranturi de inovare dedicate şcolilor pentru a susţine proiecte civice”, dar şi „programe de formare continuă a cadrelor didactice”.
Prezentă la lansarea documentului, ministrul educaţiei, Ligia Deca, a pledat „pentru stimularea gândirii şi educaţiei civice, democratice, îndemnând, totodată, studenţii să se prezinte la votul pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie”. „Raportul ne oferă informaţii valoroase, utile pentru fundamentarea politicilor curriculare, a programelor de formare iniţială şi continuă a profesorilor, respectiv a practicilor şi, mai ales, a rutinelor şcolare”, a afirmat Ligia Deca. Ea a evidenţiat, totodată, că studiul indică, printre multe alte aspecte, faptul că elevii români au „un sentiment puternic de apartenenţă europeană”, iar profesorii „au avut un rol foarte important în obţinerea acestui rezultat”, studiul arătând că 8 din 10 elevi au învăţat la şcoală despre Uniunea Europeană, respectiv modul de funcţionare şi instituţiile UE. (O. N.)