Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Seismologia pe înţelesul elevilor
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Prin intermediul proiectului, elevii vor învăţa despre tipurile de seisme şi interpretarea datelor culese prin intermediul unui SeismoBox. „Intenţia noastră este să realizăm o staţie prin care noi vom transmite informaţii legate de vreme. În legătură cu activitatea seismică, vorbim de un program în care copiii citesc seismogramele, citim parametrii, cu diferiţi senzori de temperatură, presiune, umiditate, dioxid de carbon”, a declarat, pentru Agerpres, profesorul îndrumător Serenella Dinu. Aceasta a precizat că proiectul ar putea lua forma unui curs opțional, mai ales că „suntem într-o zonă seismică”, iar accentul trebuie să se pună şi pe prevenţie. (O.N.)



.jpg)