Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Servicii psihologice gratuite pentru copii
Un proiect de ordonanţă de urgenţă privind programul „Din grijă pentru copii” ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare. Acesta va oferi servicii psihologice gratuite, dar şi acces la formare şi resurse pentru specialişti şi părinţi pentru a gestiona nevoile psiho-emoţionale ale celor mici în contextul pandemiei de COVID-19. Proiectul se va întinde pe o durată de 2 ani, va avea un buget de aproape 6 milioane de euro şi vor fi acordate 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de pandemie. Cel puţin 7 mii de specialişti vor fi formaţi în domeniul managementului emoţiilor şi al relaţionării, după cum a precizat consilierul de stat Mădălina Turza, coordonatorul programului. În fiecare judeţ se vor înfiinţa camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor, iar prin sistemul RO-ALERT se va implementa un mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruţi. În acelaşi timp se doreşte crearea unui număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii. (O. N.)