În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Elevii vor începe şcoala cu mai puţine manuale
Cel mai probabil în luna octombrie elevii ar putea avea pe bănci manualele de matematică și limba română, după ce licitațiile în aceste cazuri au fost contestate, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), după discuții cu ministrul educației.
„La clasa a V-a sunt doar 7 manuale la care nu s-a depus nici o contestație, le vom avea cu certitudine, celelalte vor întârzia până la jumătatea lunii octombrie sau cel mult sfârșitul lunii octombrie, în funcție de modul în care se soluționează aceste contestații la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor - n.r.). Din păcate, manualele de matematică și de limbă și literatura română sunt contestate. Acestea vor întârzia”, a explicat Cristache jurnaliștilor după discuția cu ministrul educației. Manualele care nu au fost contestate sunt cele de educație fizică și sport, religie, consiliere și orientare și dezvoltare personală, potrivit acestuia.
Nici Eugen Ilea, vicepreședintele federației, nu crede că toate manualele de clasa a V-a vor fi pe bănci la începutul anului școlar. „Manualele trebuie să urmeze o procedură. Din păcate, ca în ultimii ani, această procedură se depășește întotdeauna. Noi, la 11 septembrie, nu cred, sunt pesimist, că vom avea toate manualele, cel puțin pentru clasa a V-a pe banca elevilor”, a spus Ilea, care a adăugat că părinții au cerut imperativ ca aceste manuale să fie gata la 11 septembrie, dar deja termenul este depășit. În opinia sa manualul de sport este inutil. „Din păcate, legea permite, nu putem face nimic să stopăm tipărirea acestui manual. Să sperăm, domnul ministru ne-a dat asigurări că pentru manualele de bază, matematică română, istorie, geografie, fizică și toate celelalte, va face toate demersurile ca acestea să ajungă cât mai repede posibil pe masa elevului”, a afirmat vicepreședintele FNAP-IP.
Ilea mai spune că cel mai probabil părinții vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru manualele care nu vor fi gata la timp: „Din păcate, se va apela tot la bugetul părinților și vom fi nevoiți să scoatem bani din buzunar. Este un demers pe care noi îl dezavuăm în fiecare an și dorim ca părinții să nu mai subvenționeze învățământul”.
Fostul ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, declara pentru dcnews.ro că în momentul în care a văzut „acel ordin de ministru” și-a dat seama că nu vor fi gata la începutul anului școlar, la 11 septembrie, manualele școlare pentru toate disciplinele. Programa școlară trebuia definitivată la finalul lunii octombrie 2016 și a fost prorogată pentru martie 2017, explică Cîmpeanu. „În momentul în care, pe 1 martie 2017, tu ai definitivată programa școlară, deci ce conține manualul, iar în momentul acela tu lansezi licitația, coroborat cu termenul de 6 luni pe care editorii îl au la dispoziție din punct de vedere legal, te duci la 1 septembrie ca să faci ce? S-au scurtat unele termene (...). În condițiile în care nu vor fi manuale, poți să faci eforturi să salvezi câteva discipline. Nu vor fi toate manualele, nu vor fi nici măcar jumătate, să fie măcar câteva”, precizează Cîmpeanu.
În replică, Liviu Pop a declarat public că își asumă răspunderea ministerială pentru nepregătirea la timp a manualelor. „Eu nu stau în scaunul de ministru. Eu implementez un program de guvernare. Dacă întârzierea este din vina Ministerului Educaţiei, da, îmi voi da demisia. Dar dacă este vina unor edituri, care intenţionat blochează acest lucru, vom vedea după data de 10 august”.
Specialiști din învățământ susțin că România este singura țară europeană care se confruntă an de an cu problema manualelor de gimnaziu. Aceștia pun în discuție și aspectul diversificării manualelor, situație care sporește semnificativ costurile de editare. În plus, există Editura Didactică și Pedagogică, specializată pe editarea de manuale și care funcționează din bani publici, care nu prea își mai are rostul în condițiile în care manualele se tipăresc la alte edituri.