Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
Forum educaţional internaţional la Bucureşti
Mâine, la Bucureşti, va avea loc un forum internaţional privind calitatea spaţiului educaţional, la care sunt aşteptaţi să participe 250 de invitaţi din 11 ţări. Building Education Bucharest International Forum 2016, proiect iniţiat de Ordinul Arhitecţilor din României şi Boro PR & Communication, va reuni specialişti în educaţie, lideri, manageri şi investitori din domeniu, reprezentanţi ai mediului privat şi instituţional, arhitecţi, furnizori de soluţii şi de tehnologii, care vor aborda calitatea spaţiului educaţional şi modul în care aceasta influenţează calitatea actului educaţional, precizează sursa citată. Din România, la cele cinci sesiuni plenare şi la dezbaterea finală vor participa directori de grădiniţe, şcoli, licee şi colegii naţionale, inspectori şcolari generali, decani ai facultăţilor de arhitectură, rectori şi prorectori ai principalelor universităţi. Prima sesiune a forumului va aborda dialogul dintre profesiile educaţiei şi cele ale construirii spaţiului, avându-i invitaţi speciali pe dr. Wendy Pullan, directorul Departamentului de Arhitectură al Universităţii Cambridge din Marea Britanie, şi pe arhitectul David Green. O sesiune plenară este dedicată liderilor şcolilor internaţionale, tot în cadrul forumului fiind prezentate studii de caz inedite şi colaborări de succes în urma cărora a rezultat construcţia unor şcoli.