Pentru unii oameni, raportarea la Biserică este ceva demodat sau, în cel mai bun caz, un lucru indiferent. Pentru creştinii autentici, credinţa este însuşi sensul vieţii lor. Părintele Georgi Zviadadze, rectorul Academiei Teologice din Tbilisi, Georgia, ne-a răspuns mai jos la câteva întrebări despre păstrarea credinţei în vremurile noastre şi provocările pe care societatea le ridică în faţa creştinilor.
Ce mai înseamnă pentru creştinul din zilele noastre citirea şi studiul Scripturii?
Ce impact are acest studiu asupra sufletului nostru?
Sfânta Scriptură niciodată nu se învecheşte. De aceea, studiul Sfintei Scripturi are o mare importanţă în Sfânta Liturghie şi în slujbele bisericeşti, în dreptul canonic ortodox. Atunci când noi citim şi studiem Sfânta Scriptură obligatoriu avem nevoie de povăţuitori, care sunt în primul rând Sfinţii Părinţi. Învăţătura Bisericii în general este conducătoarea noastră în învăţarea, în studierea Sfintei Scripturi. Sfinţii Părinţi ne învaţă cât de importantă este studierea Sfintei Scripturi împreună cu comentariile Sfinţilor Părinţi asupra ei.
Nemaifiind nimic interzis pentru lumea contemporană, tinerii cred că totul le este îngăduit. Simpla venire la biserică şi aprinderea unei lumânări este prea puţin. Cum ieşim din ritualism?
Biserica are învăţătura ei neschimbată. A fi un om religios, credincios, nu înseamnă să te duci la biserică o dată pe an. A fi creştin înseamnă să îndeplineşti poruncile lui Dumnezeu şi să trăieşti după legea creştină. Să fii creştin înseamnă să ai o credinţă şi o mărturie vie despre credinţa ta. Viaţa creştinului este o cruce ce trebuie purtată. Un creştin trebuie să lucreze mult duhovniceşte ca să intre în Împărăţia cerurilor. A fi creştin înseamnă să ai lucrătoare în tine credinţa predicată de Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului. Foarte mulţi creştini cred că pot să poarte numele de creştin, dar viaţa lor să fie în întregime exterioară credinţei. Fără să fie interiorizată. Sfântul Apostol Iacov spune în Epistola sa că "credinţa fără fapte, moartă este", după cum trupul omului este mort fără suflet. De asemenea, Sfântul Atanasie Sinaitul spune că ceea ce este sufletul pentru trup este credinţa pentru suflet. Toată credinţa noastră trebuie să fie lucrătoare în fapte, în viaţa noastră lăuntrică, altfel ea va fi zadarnică. Din păcate, foarte mulţi oameni caută să-şi găsească sensul vieţii în afara Bisericii, în satisfacţia de moment, dar ei uită că bucuria duhovnicească autentică presupune o cruce, o lucrare lăuntrică, duhovnicească.
Intelectualii şi Biserica
Orice neam, orice naţiune care se respectă este condusă de elite bune care gândesc şi dirijează prin ideile lor lumea. Mai este elita lumii deschisă credinţei creştine? Care este situaţia în Georgia?
Eu pot să spun despre exemplul Georgiei, unde membrii onorifici ai Academiei de Ştiinţe a Georgiei sunt: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, Ilie al II-lea. Bineînţeles, de-a lungul anilor în Georgia a fost la putere ateismul, a fost o perioadă foarte grea pentru istoria Bisericii noastre, Patriarhul Georgiei a reuşit să reînvieze viaţa creştină şi să aducă intelectuali georgieni în Biserică. Preafericitul Patriarh al Georgiei a arătat întregii naţiuni că mântuirea este posibilă doar în interiorul Bisericii Ortodoxe şi toţi oamenii intelectuali sau de alte categorii trebuie să fie membri trăitori ai Bisericii. Cu toată responsabilitatea pot să spun că intelectualitatea georgiană înţelege foarte bine importanţa Ortodoxiei, sunt foarte apropiaţi de Biserica Ortodoxă şi trăiesc în ea. În Georgia, Biserica Ortodoxă are cel mai mare vot de încredere din partea populaţiei, de asemenea, oamenii sunt foarte ataşaţi de Biserică. Istoria Bisericii Ortodoxe Georgiene este de fapt o istorie a vieţii duhovniceşti a poporului georgian. De-a lungul secolelor pentru georgieni totdeauna au fost sinonime iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de neam. Da, din fericire, majoritatea intelectualilor georgieni sunt membri trăitori ai Bisericii Ortodoxe.
Care este drumul de la propovăduirea mesajului evanghelic la transpunerea lui în faptă? Mulţi mergem la biserică, dar facem aceleaşi păcate. Cum ne putem schimba?
Schimbarea acestei credinţe căldicele este posibilă prin învăţarea legii creştine şi viaţă liturgică. Omul, dacă va participa frecvent la slujbele bisericeşti, va asculta predicile, va citi literatura religioasă, încetul cu încetul va aprofunda credinţa lui şi se va apropia mult mai mult de Biserică. Majoritatea aşa am început viaţa noastră religioasă. La început am fost mai căldicei, rareori ne duceam la biserică, dar, treptat, apropiindu-ne de Biserică, participând la slujbe, ascultând predicile şi citind literatura religioasă, toate ne-au făcut să aprofundăm viaţa religioasă. Sfântul Grigorie de Nyssa spune în tratatele lui că omul este permanent chemat să se desăvârşească în viaţa lui duhovnicească, iar oprirea din urcuşul duhovnicesc este de fapt o cădere. Lucrarea permanentă duhovnicească presupune ca tocmai cu ajutorul lui Dumnezeu omul în permanenţă să lucreze desăvârşirea sa duhovnicească prin rugăciune şi viaţă liturgică. Fără viaţă liturgică, fără un contact strâns cu duhovnicul, sunt imposibile desăvârşirea şi creşterea duhovnicească.
Nu este înţelept cel care trăieşte în păcat
Cum putem face actual mesajul Sfinţilor Părinţi?
Este o întrebare foarte importantă. Este o mare problemă deoarece oamenii de astăzi s-au îndepărtat atât de mult de credinţă şi de Biserică, încât mesajul Sfinţilor Părinţi pentru ei este de neînţeles. Mântuitorul Iisus Hristos tocmai asta reproşa fariseilor, că urechile şi inimile lor s-au închis. Depărtarea de viaţa duhovnicească plasează pe om într-o stare a cărnii, a celor de jos, materiale. Aici foarte mare misiune au preoţii Bisericii Ortodoxe să explice oamenilor cât de importantă este pentru ei învăţătura Sfinţilor Părinţi şi cât de mântuitoare pentru ei este acest mesaj al Sfinţilor Părinţi. O mare responsabilitate şi multă muncă trebuie să depună preoţii în biserici ca să le arate credincioşilor cât de folositoare este învăţătura Sfinţilor Părinţi. După aceea, deja depinde de credincioşi, cât de bine vor primi acest mesaj şi cât de bine şi-l vor asuma în viaţa lor duhovnicească. În Sfânta Scriptură este spus: Veniţi să cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va elibera pe voi. De asemenea, este spus că cel care săvârşeşte păcatul devine robul păcatului. Libertatea nu înseamnă robire pentru păcat, libertatea presupune biruinţa asupra păcatului şi credincioşie faţă de adevăr, adevăr care este Însuşi Dumnezeu. Un om înţelept nu este acela care trăieşte în păcat, ci acela care biruieşte păcatul şi conştientizează mesajul Sfintei Scripturi şi importanţa adevărului în viaţa lui. Sfinţii Părinţi ne învaţă că binele acesta din timpul vieţii pământeşti nu se apropie de binele pe care ni-L va dărui Însuşi Dumnezeu. Omul care conştientizează importanţa mesajului lui Hristos deja se pune pe calea credinţei, pe calea vieţii bisericeşti, şi el lucrează deja ca viaţa lui să nu fie orientată spre plăcerile trupeşti, ci spre dobândirea harului lui Dumnezeu. Viaţa duhovnicească nu presupune doar să nu păcătuieşti în fapte, ci la nivelul de gânduri şi simţuri să fii eliberat de patimi. Noi suntem trecători pe acest pământ, Dumnezeu este văzător al inimilor noastre. De aceea, omul este chemat nu numai exterior, ci şi înlăuntru, duhovniceşte, ca din toată inima să fie credincios al lui Dumnezeu.
Care sunt provocările cele mai mari cu care se confruntă Biserica azi?
Una dintre cele mai mari provocări ale Bisericii de astăzi este globalizarea, adică secularizarea care face ca oamenii să se îndepărteze de credinţă şi Biserică. Mântuitorul Iisus Hristos spune: "Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 4-5). Fără Biserică este imposibilă mântuirea. Cea mai mare problemă este că oamenii pierd speranţa în Dumnezeu şi astfel se depărtează de credinţă. Este foarte important ca în toate credinţa oamenilor să fie vie şi lucrătoare. Eu cred că secularizarea este una dintre cele mai mari provocări care se pun în misiunea Bisericii. Nu trebuie să permitem ca Biserica să fie marginalizată în societate. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor că ei sunt sarea pământului, şi "dacă sarea îşi va pierde calitatea, cu ce se va săra lumea?" (Mt. 5, 13) Mântuitorul de asemenea spune: "Eu sunt lumina lumii. Cel care îmi va urma Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Ioan 8, 12). Îndepărtarea de Biserică aduce îndepărtarea de Dumnezeu, ceea ce atrage după sine o golire duhovnicească. În lumea de astăzi sunt multe ispite şi omul, dacă nu se întăreşte duhovniceşte, va ajunge pradă acestor provocări şi ispite. Noi ţinem minte foarte bine episodul arătat în Sfânta Scriptură când Sfântul Apostol Petru mergea pe apă şi, la un moment dat, când s-a speriat şi pierzând credinţa, el a început să se scufunde. Mântuitorul i-a reproşat de ce s-a îndoit. Slăbirea în credinţă înseamnă că omul devine vulnerabil faţă de ispitele şi provocările acestei lumi.
