De ce muncim, de ce trăim?

Familia şi munca au fost dintotdeauna două realităţi complementare despre care s-au scris numeroase studii. Astăzi s-a ajuns ca între acestea să existe o permanentă tensiune. În zilele noastre, Familia este o instituţie ameninţată cu înstrăinarea de rosturile ei. Una dintre cauze este faptul că cei mai mulţi oameni îşi sacrifică familia, prietenii, timpul liber şi, în mod inconştient, sănătatea, în favoarea muncii. În SUA şi Europa există deja termenul „workaholic“, care defineşte o persoană dependentă de muncă, precum alcoolicul de băutură.

Cum văd românii această tendinţă de a munci foarte mult în dauna timpului petrecut cu familia? Care sunt cauzele? De ce muncim, de ce trăim? Pentru cine muncim, pentru cine trăim?

Alina Nica, 27 de ani, vânzătoare: Sunt de curând căsătorită şi încerc să îmbin în mod egal şi familia şi serviciul, dar mi se pare a fi mai importantă casa, soţul şi toţi cei de lângă mine decât un serviciu. Serviciul este pentru mine un loc în care merg să muncesc şi să câştig nişte bani, dar mult mai bucuroasă sunt în familie.

Acordăm mai mult timp serviciului pentru că suntem stresaţi în ceea ce priveşte viitorul nostru. Nu suntem plătiţi foarte bine, salariile sunt mici, preţurile cresc continuu de când am intrat în UE. Nu prea avem încotro!

„Din cauza neputinţei de a face faţă traiului zilnic“

Gabriel Vasiliu, 40 de ani, taximetrist: Îmi petrec foarte mult timp la serviciu, în maşină, pe stradă. De luni până vineri, 10 ore pe zi sunt la muncă, iar cu familia aproximativ 2 ore pe zi şi sâmbăta şi duminica. M-aş bucura să pot petrece mai mult timp cu familia. E un lucru important, mai ales că am şi un copil de 14 ani. Se simte faptul că lipsesc mult de acasă. Dar fac asta pentru bani. Sunt nevoit, din cauza traficului, să mai muncesc şi seara. E o problemă în ziua de azi munca excesivă. Muncim mai mult din cauza datoriilor la stat, la bănci şi a neputinţei de a face faţă traiului zilnic. Mai e şi orgoliul, căci atunci când vezi că un vecin prosperă şi are o situaţie financiară bună, eşti tentat să-l ajungi. Nu cred că e bine aşa, trebuie să fim mai ponderaţi.

Mihaela Stancu, 44 de ani, contabilă: 70% din timp îl petrec la serviciu şi restul acasă. Muncim foarte mult, deoarece cheltuielile sunt foarte mari şi nu se poate face faţă nevoilor familiei. Aş dori să am mai mult timp liber pentru familie, dacă şi veniturile ar fi proporţionale cu timpul petrecut la serviciu. Sunt locuri de muncă remunerate mai bine, dar la care nu are acces toată lumea. Sincer, cred că totul se limitează la bani, pentru că nici familia nu ar fi mulţumită dacă nu ai aduce bani în casă. Totul pleacă de la bani. Nu poţi să îţi hrăneşti copilul, nu poţi să îl îmbraci, să îi oferi un calculator, un televizor dacă nu ai bani.

„Cine zice că are şi familie şi carieră, ceva a pierdut“

Alina Dima, 40 ani, jurist: Împac foarte greu timpul petrecut la serviciu cu cel acordat familiei, dar mă străduiesc foarte mult. Cine preferă să stea la serviciu nu trebuie să aibă familie. În prezent, ca să obţii un venit decent, trebuie să ai trei joburi. Astăzi nu mai ai timp să ai soţ, să ai copil, să fii mamă, să fii femeie. Cauza tuturor acestor lucruri este înstrăinarea. Familia nu mai are timp să îşi crească copilul cum ar trebui. Toţi credem că dacă le oferim copiilor hăinuţe şi jucării e suficient, dar e total greşit. Copilul are nevoie de timpul tău, de tine, să stai lângă el, să îl asculţi, să îl înţelegi. În această raportare muncă - familie, amândouă sunt importante, sunt complementare, dar trebuie să fim echilibraţi. E foarte important să te străduieşti să nu te rupi de familie, de tradiţii. Dacă te gândeşti numai la venituri, nu poţi avea cu adevărat o familie. Cine zice că are şi familie şi carieră, ceva a pierdut şi nu-şi dă seama. Copilul se bucură că are cel mai bun calculator, cele mai bune haine, dar în realitate s-a pierdut legătura părinţi-copii. Dacă pierzi esenţa lucrurilor eşti deja pe un drum greşit, iar esenţa lucrurilor este că nu trebuie să te alienezi de valorile tradiţionale româneşti. Iar valori tradiţionale înseamnă aer curat, mâncare sănătoasă, relaţii familiale armonioase, legătura de suflet cu copilul tău, cu cel drag al tău.

În societatea de astăzi e extrem de greu să păstrezi aceste valori, pentru că eşti mereu stresat, tentat să câştigi mult. Cred că soluţia este să apelezi la înţelegerea celor ce te iubesc, atunci când e cazul.

Florin Popescu, 32 de ani, militar: Acord mai mult timp serviciului, pentru că funcţia pe care o am necesită prezenţa mea foarte mult timp. Lucrez mult, e adevărat, dar o fac şi din pasiune. Munceşti puţin, câştigi puţin. E foarte important câţi bani câştigi şi apoi faci cumva şi îţi dozezi timpul şi pentru familie.

La serviciu, dar cu gândul acasă

Floarea Şerboiu, profesoară: Nu se poate întemeia o familie fără criterii serioase de muncă, dar constat, cu o oarecare amărăciune, că prioritar pentru tinerii din vremea noastră este să îşi facă mai întâi o carieră deosebită. Adesea se trezesc pe la 35-38 de ani că au uitat să-şi formeze o familie. Cred că acest aspect are două tăişuri. Ar trebui să avem în vedere şi profesia, să o desăvârşim, dar să nu insistăm în acest domeniu, unilateral, ci să avem în vedere şi întemeierea unei familii, pentru că sunt convinsă că fericirea deplină şi împlinirea adevărată este şi în viaţa profesională, dar mai ales în familie. Un om cu adevărat împlinit este cel care îşi face foarte bine datoria la locul de muncă, chiar la nivelul notei 10, dar care ţine cont şi de familie. Şi dacă ne gândim la tradiţia românească, la „Baltagul“, de exemplu, omul se naşte, se căsătoreşte, îşi întemeiază o familie şi apoi moare. E foarte important să le facem pe toate pe acest pământ cu frică de Dumnezeu.

Şi în familie trebuie să te mulţumeşti la început cu mai puţin, dar să porneşti în doi, uniţi. Mulţi oameni îşi doresc lucruri extravagante de la început şi pierd din vedere esenţialul.

Virgil Colonel, 58 de ani, inginer: Cred că muncim, în primul rând, pentru familie, câte opt ore, echilibrat, şi apoi ne găsim timp şi pentru copil, soţie şi ceilalţi. Înainte de â89 se muncea poate mai mult. Acum nu mai e munca de atunci. Eu munceam şi 10-12 ore. Preluam şi următorul schimb dacă era nevoie. Acum e greu, dar ai şi libertatea să pleci când vrei la alt patron sau la alt serviciu, dacă nu-ţi convine. Lumea se plânge de muncă din alte motive.

Toată lumea vrea maşini scumpe, copilul la şcoli particulare şi altele. Nu-şi pot acoperi unele dorinţe care depăşesc posibilităţile lor materiale. Din presa economică, de exemplu, aflăm că un procent foarte mare al populaţiei este îndatorat. Şi asta se întâmplă şi pentru faptul că ne dorim lucruri care pot fi suplinite cu altele, mai ieftine, sau cel puţin amânate.

Ioana Popescu, 39 de ani, medic: Problema raportului inegal de timp acordat familiei şi serviciului a existat dintotdeauna, dar depinde de priorităţile pe care fiecare şi le aşează şi de seriozitatea cu care ia în considerare atât familia cât şi munca. Familia e cea mai importantă pentru mine, dar întrepătrund cu toată seriozitatea printre obligaţiile familiale şi pe cele de serviciu.

Dacă ar fi să inventariez timpul pe care îl acord serviciului, acesta ar fi de dimineaţă până seara, iar familiei îi acord timp în mod spiritual, purtându-i în gândul meu sută la sută. Am grijă să ofer familiei tot sprijinul şi dragul, prin vorbă, prin gătit, prin curăţenie şi prin tot felul de activităţi casnice.

Mihai Bărăscu, 32 de ani, avocat: Împreună cu soţia reuşesc să dozez destul de bine timpul petrecut în familie, dar, din păcate, ca orice individ din ziua de astăzi, activitatea profesională este prioritară.

E foarte important să acordăm timp şi afectivitate familiei, mai ales că în ultimul timp tindem tot mai mult spre a neglija familia în favoarea serviciului, iar cauzele evidente sunt nevoile financiare, pasiunea pentru serviciu, aşezarea socială a oamenilor, dar de multe ori şi influenţele exterioare venite din Occident sau chiar indiferenţa oamenilor.

Teama de concurenţă

Ilie Drugan, 21 de ani, agent vânzări: Toată lumea tinde astăzi mai mult spre muncă în detrimentul familiei. Acesta este un fapt mai mult decât evident. Toată lumea stă peste program câte 3-4 ore, se acumulează stres, oboseală. Şi toate acestea se întâmplă şi pentru faptul că, chiriile, casele sunt scumpe şi, deşi ne-am dori să stăm cu cei dragi, nu se poate, pentru că nevoile financiare ne copleşesc şi astfel ajungem să alegem cu mintea şi nu cu sufletul.

Foarte mulţi dau mai multă importanţă carierei, se căsătoresc foarte târziu, dar pentru mine cel mai important este să am o familie fericită.

În ziua de astăzi, oamenii au ajuns să muncească ca nişte roboţi pentru două zile de repaus la sfârşitul săptămânii, petrecute de cele mai multe ori în afara oraşului. Suntem nişte roboţi care muncim pentru o duminică liberă sau pentru câteva zile de concendiu la mare sau la munte. Şi cauzele principale sunt intrarea în UE, nevoile financiare, îndepărtarea de tradiţii, de Biserică etc.

Elena B., 28 de ani, support officer: Este adevărat că în zilele noastre există un sindrom al petrecerii timpului la serviciu în dauna familiei, dar din perspectiva mea, aceasta se întâmplă şi pentru că dincolo de faptul că sunt lucruri de rezolvat, apare teama concurenţei, faptul că celălalt este dispus să-şi sacrifice familia. Iar tu, care vrei să-ţi protejezi familia şi prietenii sută la sută, poţi foarte uşor să îţi pierzi serviciul.

Ar fi mai bine dacă oamenii ar fi conştienţi că se pot face toate lucrurile cu echilibru, într-un anumit ritm. Atunci nu ar mai fi nevoie să ne pliem după modelul angajatului care dă totul într-o zi, chiar dacă a doua zi poate fi leşinat şi la capacităţi de muncă sub procentajul normal.