Răsplata care îi aşteaptă pe cei milostivi este arătată în Evanghelia după Matei: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii“ (XXV, 34). Aşadar, omul îşi hotărăşte singur starea viitoare, cel milostiv cu aproapele fiind milostiv şi cu sine însuşi, ţinând cont că milostenia este considerată în literatura patristică „regina virtuţilor“. Înţelesurile milosteniei şi ale capacităţii omului de a dărui vor fi ilustrate în interviul următor, în dialog cu pr. dr. Marcel Cojocaru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Cum putem înţelege cuvintele „Mai fericit este a da decât a lua“, într-o lume mai pragmatică în cele materiale?
Cuvintele au fost rostite de Sfântul Apostol Pavel undeva în Milet, spunând că sunt vorbele Mântuitorului. Prin acestea, Sfântul Pavel face referire şi la propria sa viaţă, rugându-i pe cei din Efes să-şi aducă aminte de felul în care el însuşi şi-a purtat de grijă lui şi celor care erau cu el prin muncă. Apostolul îi sfătuieşte apoi să poarte de grijă unii altora şi să aibă milă de cei săraci. Însuşi Mântuitorul îndeamnă, în repetate rânduri, la milostenie şi la dărnicie. Legat de pragmatism, trebuie menţionat că acesta nu exclude milostenia. Chiar dimpotrivă, s-ar putea spune că eşti pragmatic atunci când îţi agoniseşti prin milostenie untdelemnul cel bun pentru candela sufletului. Chiar şi într-o vreme în care materialul egoist pare să domine, a face milostenie nu înseamnă altceva decât a împlini cuvintele Mântuitorului şi a continua opera binefăcătoare a lui Dumnezeu faţă de omenire.
Consideraţi că am devenit mai egoişti din cauza crizei? Sau nu mai suntem atenţi la problemele celorlalţi pentru că avem noi înşine prea multe?
Criza despre care se tot vorbeşte în ultima perioadă este percepută ca o criză materială în momentul în care există o criză duhovnicească, existând tendinţa de a pune mai mult accent pe partea materială şi de a cultiva o anumită doză de egoism. Însă, un creştin adevărat depăşeşte orice vreme şi orice stare economică, trebuind să fie mereu atent la nevoile semenului său.
„Nu dorinţa de a agonisi este cea condamnabilă, ci imposibilitatea de a dărui ceea ce am agonisit“
Cum îl putem face pe omul de astăzi să se identifice cu problema celuilalt şi să trăiască marea iubire de semeni propovăduită de Hristos?
Îmi vine în minte un episod din Vechiul Testament, în care regele Nabucodonosor a avut un vis şi i-a chemat pe toţi învăţaţii Babilonului să i-l tâlcuiască, dar acest lucru a fost reuşit doar de prorocul Daniel. Acesta tâlcuieşte că împăratul este asemenea copacului celui mare din vis, la umbra căruia de adăpostesc toate vieţuitoarele pământului. După ce copacul începe să decadă, cei ce se adăpostau sub el încep să plece spre alte locuri, prevestind sfârşitul imperiului lui Nabucodonosor. Ceea ce este important de menţionat aici este faptul că Daniel îl atenţionează pe împărat că doar prin milostenie şi prin facerea de bine va putea păstra ceea ce a dobândit. De aici înţelegem că în orice situaţie socială am ajunge, doar prin grija faţă de ceilalţi putem păstra ceea ce avem. De aceea, noi trebuie să fim conştienţi că bunurile materiale sunt vremelnic în administrarea noastră, iar printr-o renunţare la acestea putem agonisi ceva veşnic, în împărăţia cerurilor. Aşadar, doar prin milostenie omul poate să păstreze pentru viaţa de dincolo ceea ce i se pare că are aici, pe pământ.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că bogat nu e cel care adună, ci cel care are nevoi puţine şi îşi simplifică viaţa. Dacă munceşti mai mult ca să ai mai mult, poate însemna că eşti lacom?
În a doua parte a capitolului 25 din Evanghelia după Matei, Mântuitorul ne spune că la Dreapta Judecată vor fi despărţiţi cei buni de cei răi pe principiul milosteniei şi al dragostei faţă de aproapele. Însă, în debutul capitolului menţionat se istoriseşte şi pilda talanţilor, care aduce în discuţie un îndemn direct la lucrare şi chiar la agonisire. Astfel, înţelegem că nu dorinţa de a agonisi este cea condamnabilă, ci imposibilitatea de a dărui ceea ce am agonisit. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la bogăţia celui care deşi are mult, consideră întotdeauna că are puţin şi nu reuşeşte să dăruiască din ceea ce are, dar îl vede mai bogat pe cel care are mai puţin, însă consideră că are mereu de unde să ofere. Aşadar, îndemnul nu este la lene, ci la muncă şi la osteneală deoarece pentru a putea face milostenie trebuie să ai, pe lângă disponibilitate, şi posibilităţi materiale.
„Dacă nu trece prin suflet, milostenia este act caritabil“
Vorbind despre cerşetori, credeţi că îi ajutăm cu adevărat prin bănuţul pe care noi îl oferim?
Societatea şi mass-media ne arată uneori că nu toţi cerşetorii sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru în scop propriu. Însă, Mântuitorul ne spune că nu putem să ne transformăm în judecătorii celorlalţi. Şi aici cred că libertatea fiecărui om în parte de a dărui în momentul în care se constată lipsurile cuiva poate să ne ofere răspunsul la întrebarea despre eficacitatea ajutorului. Cred că şi bănuţul ajută, dar şi discernământul ajută. Părintele Paisie Aghioritul, primind o întrebare asemănătoare, a răspuns că pentru cei care nu eşti convins că merită osteneala ta, oferă-le mai puţin, dar nu-i întoarce nemiluiţi.
Părintele Nicolae Steinhardt ne spunea, înr-unul din titlurile sale, că „Dăruind, vei dobândi“. Cum putem să nu calculăm cât dăruim, ci mai degrabă să vedem cât primim?
Părintele Nicolae Steinhardt a fost un mare gânditor creştin, cu un traseu intelectual care atinge adeseori filosofia. El susţine că dobândeşti dăruind atunci când ceea ce tu oferi nu îţi aparţine de fapt, ci îţi doreşti să îţi aparţină prin dragostea celuilalt. Noi nu trebuie să calculăm „cât“, doar din dorinţa de a avea sau din dorinţa de a fi răsplătit în vreun fel. E mult prea mercantil să te gândeşti cât să dăruieşti încât să-ţi fie de ajuns ce primeşti înapoi. Totuşi, ar trebui să ne gândim că noi nu ştim „rata de schimb“ a darului pe care îl oferim sau al darului pe care îl dobândim pentru că această rată este dată de sufletul nostru. „Cursul valutar“ al milei îşi are exprimarea în dorinţa personală şi în cercetarea atentă a sufletului nostru atunci când ne aplecăm asupra aproapelui cu milostivire. Dacă nu trece prin suflet, milostenia este act caritabil, dacă trece prin minte şi nu se reflectă în suflet, este pragmatism, dar dacă are o rădăcină sufletească, atunci putem înţelege cum anume dăruind, vom dobândi.
