Irina scrie despre viața de familie creștină de peste nouă ani, pe unul dintre primele și cele mai citite bloguri în limba română pe această temă (dulcecasa.blogspot.ro). Cel mai des împărtășește gânduri despre organizarea casei, educație, armonia în familie și cărțile duhovnicești preferate. Este mamă a trei fete, lucrează în domeniul educației și de câțiva ani locuiești la sat, în apropierea Bucureștiului. În rândurile de mai jos vorbește despre motivațiile și bucuriile din spatele blogului dar și despre viziunea ei asupra vieții de familie.
Cu ce gând ai inceput blogul?
Inițial a fost pentru mine un loc în care să adun materiale de pe internet care mă interesau pe mine, cu ideea că poate se vor folosi și alții cum și eu la rândul meu m-am folosit. Apoi a fost un mod de a mă ajuta să mă organizez mental, cu privire la mai multe subiecte.
Ce a adus el bun în viața ta?
În primul rând am învățat foarte multe lucruri tehnice (ex: grafică) de care eram total străină. Apoi, faptul că scrii, concepi un articol, îți pui un gând în scris, te ajută să te dezvolți. A fost și o modalitate de a păstra unele amintiri. Acum mă uit în urmă și îmi amintesc niște lucruri pe care altfel nu le-aș fi rememorat. Nu în ultimul rând, am cunoscut foarte mulți oameni interesanți cu care am legat prietenii. Am crescut într-o epocă în care deschiderea aceasta către lume era mult mai limitată. Pe când acum, am posibilitatea să mă deschid și eu dar și să cunosc oameni care s-au deschis. Lumea blogurilor îți dă și ocazia să te exprimi în moduri în care n-ai face-o în mod obișnuit. Apoi, e și ideea de a contribui cu ceva și sper că ce am scris pe blog a folosit măcar câtorva.
Cine sunt cititorii tăi și ce îi atrage pe blogul tău?
Lumea a fost interesată de ce am scris pe tema organizării casei și a familiei și de articole motivaționale. Prima a fost una dintre problemele mele. Fiind mamă la început, fără nici un ajutor, ajunsesem într-o situație de haos. Nu mai suportam tot ce se întâmpla la mine în casă și atunci a trebuit să găsesc modalități prin care să mă organizez.
Multe dintre articolele tale vorbesc despre armonia în familie. Care sunt pentru tine ingredientele unei vieți fericite de familie?
În primul rând, când știe fiecare ce are de făcut și face, atunci lucrurile merg bine. Noi pornim la drum cu multe vise, cel puțin în primă fază. Pe când, pe măsură ce înaintezi în viața reală apar probleme pe care trebuie să le rezolvi și atunci iubirea de la început nu mai e suficientă, nu te mai ajută, eventual chiar și dispare dacă nu te ocupi de ea. Totul se complică foarte mult. Sincer mă gândeam că e mai simplu, înainte să mă căsătoresc (râde).
Acum ne confruntăm cu mult mai multe probleme decât au avut părinții noștri, unele chiar mai dificil de rezolvat. Și atunci trebuie și multă îngăduinţă, multă jertfă, fiecare să mai lase de la el și să ajungem la un acord, să încercăm mereu să avem în minte că familia e o echipă, suntem toți pentru unul și unul pentru toți. Altfel, dacă fiecare merge pe treaba lui și pe egoismul lui, se duce totul de râpă. Apoi mai e și respectarea felului în care Dumnezeu a creat femeia și bărbatul. Adică tu ca femeie să te cunoști pe tine, să-ți cunoști limitele și să nu vrei să fii altceva decât ești. Ești femeie, trebuie să fii bucuroasă și să trăiești asta la maxim.
Scrii adesea pe blog despre credința creștin-ortodoxă. Ce loc are ea în familia voastră?
Am mers mai mult la biserică după ce m-am căsătorit. Cred că fără Dumnezeu nu poți să duci o viață normală, pentru ca riști să înnebunești. E prea multă confuzie, nu poti să-ți stabilești o ierarhie de valori, fără de care mergi după cum bate vântul și te întoarce oricine după cum vrea. Am avut momente grele pe care nu le-aș fi putut trece cu bine fără credință, fără biserică, fără duhovnic. Duhovnicul ajută mult. Să te spovedești cât poți, să te împărtășești dacă se îngăduie, să postești, să se vadă că faci un mic efort. Cred eu că toate astea contribuie și la binele familiei, pentru că, atunci când Îl chemi pe Dumnezeu în familia ta, automat e altă atmosferă acolo. Cred că, de multe ori, o viziune creștină asupra vieții ține familia, în sensul că nu te lasă să renunți. Că poate uneori ai vrea să-ți iei lumea în cap și să trăiești singură la garsonieră în București, să te gândești numai la tine (râde). Te gândești până la urmă la ce înseamnă familia, că e ceva lăsat de Dumnezeu, care are o simbolistică. Dacă noi cedăm ușor, ce vom transmite mai departe? Ce-o să vadă copiii noștri? Ce-o să se aleagă de familie la un moment dat?
Cum le faci cunoștință copiilor tăi cu credința? Cum faci să îi apropii dar să nu îi forțezi sau să le impui ceva?
Încerc să le ofer niște motivații logice pentru care facem niște lucruri, să le explic beneficiile care rezultă din acestea. Încerc să îi ajut să își construiască ei propria lor relație cu Dumnezeu. Eu văd relația cu Dumnezeu la un nivel foarte personal. Nu poți să obligi pe careva, să-l silești, să-i bagi pe gât. Deși în biserică încercăm să ducem o viață care are multe lucruri în comun, totuși fiecare are o relație foarte personală cu Dumnezeu. E la fel și la copii, încerc să le ofer o viață în care să existe niște valori, niște principii, niște direcții pe care ei să își clădească propria relație și viziune. Cred că faptele făcute din propria voință au cea mai mare valoare. Există niște reguli, normal, țin la niște lucruri.
Dar nu vreau nici să forțez nota, nici să încerc să îi fac altceva decât sunt, pentru că până la urma ei sunt niște oameni ai timpurilor lor. Eu de multe ori nu înțeleg generația lor, nu-mi dau seama cum se petrec lucrurilor în capul lor pentru că sunt influențați de cu totul alte lucruri. Oricât am încerca noi să le oferim o copilărie mai asemănătoare cu a noastră, nu merge. Trebuie să fii cum ești tu. Cred că e foarte important înaintea lui Dumnezeu să fii tu însuți. Degeaba îmi spune cineva: pune-ți fustă lungă, poartă batic, nu te uita la nu știu ce, dacă eu fac asta în mod fariseic. Adică trebuie să vină și de la mine. Poți să înțelegi că sunt bune niște lucruri dar să nu le aplici lor până nu ajungi tu să crezi că așa e bine. Și cred că asta are și valoare.
Ce înseamnă o viață reușită pentru tine, ca femeie creștină? Cum știi că ești pe drumul cel bun?
Pentru mine succesul înseamnă să fiu mulțumită cu ceea ce fac în momentul respectiv. Altă dată poate îmi trasam mental viitorul în niște linii mai stricte dar mi-am dat seama că e important să fii flexibil și să cauți voia lui Dumnezeu pentru tine și să te afli mereu în ea. Un sfânt zicea că, pur și simplu, împrejurările vieții noastre ne arată voia lui Dumnezeu pentru noi. Adică nu trebui să căutăm noi nu știu cât, sau să ieșim din tipare. Pur și simplu, viața se aranjează în așa fel, oamenii care ne ies în cale, totul e pus acolo de Dumnezeu ca noi să mergem pe acel drum.
În general, când te apropii de biserică îți pică în mână cărți duhovnicești scrise de călugări. Dar monahii merg deja pe alt nivel. Totuși, ca mirean te confrunți cu altceva. Îmi place foarte mult, de exemplu, Sfântul Teofan Zăvorâtul. E un sfânt echilibrat care înțelege că există două căi clare și că în viața de familie nu trebuie să fii ca în cea de călugăr. Nu poți să ai familie și să fii cu gândul la mânăstire. Unul din stareții de la Optina spunea că mirenii trebuie să citească mai puțin scrierile contemplative, pentru că nu li se potrivesc. Ei trebuie să caute calea activă de împlinire a poruncilor.
Să fii cât de bun poți și să fii mereu în acord cu voia lui Dumnezeu, să o înțelegi pentru tine, așa văd succesul. Altfel, viața e cu tot felul de suișuri și coborâșuri, totul e schimbător, inclusiv oamenii, singurul lucru stabil e Dumnezeu Care e mereu la fel. Ai pe Ce să te bazezi.
