Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Manuale întocmite în consultare cu elevii
Manualele pentru învăţământul preuniversitar vor fi întocmite în urma consultărilor cu profesorii, elevii şi părinţii, iar utilitatea lor va fi verificată în timpul vacanţei de vară, când, în cadrul unor „summer camp”, elevii se vor pronunţa cu privire la conţinuturi. Printre obiectivele noului ministru al educaţiei, domnul Adrian Curaj, se mai numără şi dezvoltarea unui program pe 7 ani cu fonduri europene pentru inovarea curriculei.
Manualele pentru învăţământul preuniversitar pe anul 2017 vor fi concepute în vara anului viitor în urma unor consultări publice cu beneficiarii, elevii şi profesorii. Ministrul educaţiei, domnul Adrian Curaj, a explicat şi metodologia diferită prin care vor lua naştere manualele elevilor, subliniind, totodată, că acestea vor fi gata până în luna octombrie 2016 pentru a putea fi organizate fără întârzieri licitaţiile. „Pentru învăţământul preuniversitar va fi o curriculă inovativă şi aici sunt două mesaje importante: asigurăm predictibilitate şi inovăm. Manualele vor fi pilotate în vară. Nu s-a mai întâmplat acest lucru. Sigur, vor fi consultări până atunci, publice, dar vom avea, permiteţi să folosesc un termen în engleză - summer camp - şi curricula, manualele vor fi pilotate cu beneficiari, cu tot cu tineri, copii, care, împreună cu profesorii, vor livra conţinutul, cu clase, astfel încât să înţelegem şi reacţia celor care sunt beneficiarii manualelor”, a precizat Adrian Curaj într-o conferinţă de presă.
Ministrul a anunţat, de asemenea, că a pregătit un program pe șapte ani din fonduri europene „ca să inovăm în zona curriculei”, însă nu doar la nivelul conţinuturilor, ci şi la nivelul celor care transmit conţinuturile elevilor. În acest sens, ministrul a amintit că este absolut necesar ca din toamna anului viitor să fie operaţionale programele de masterat didactic. „Vom avea grijă însă şi de cei care sunt deja în sistem, să îi ajutăm la abilitarea curriculară”, după cum a precizat ministrul Curaj, care a mai subliniat că va finaliza „cadrul legal pentru învăţământul profesional, tehnic şi dual”, care „va fi operaţional de anul viitor”.
Referitor la învăţământul universitar, ministrul educaţiei a declarat că „aici este o creştere de 22% a finanţării de bază şi pentru prima dată după ani mulţi e deschis accesul la fondurile universităţilor, cheltuirea din sold. Creşterea autonomiei e asociată cu cerinţa de transparenţă”. Totodată, ministrul s-a declarat convins că în următorii cinci ani vor studia în ţara noastră „lejer” 100.000 de studenţi străini, în contextul în care în prezent sunt aproximativ 20.000. Unul dintre instrumentele ce vor fi dezvoltate în scop de „diplomaţie culturală” este portalul http://studyinromania.gov.ro/, iar registrul matricol al studenţilor va fi operaţional şi „ne va da încredere că diplomele sunt emise legal”.
Pe zona de cercetare, ministrul a amintit de creşterea bugetului cu 33%, pornindu-se la drum pe o nouă proiecţie financiară 2015-2020 cu intenţia de implementare a strategiei de cercetare-dezvoltare privind specializarea inteligentă a României. „Eu cred în stat antreprenorial. Rolul nostru este să facilităm, să asigurăm infrastructura şi să le spunem altora că e un loc de excepţie, unic mondial. Să facem de la artă la business”, a afirmat ministrul Curaj.