Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Noutățile anului școlar 2016 - 2017
La admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea națională va fi, de anul viitor, de 80%, iar notele din gimnaziu vor conta în proporție de 20%. Totodată, pentru examenele naționale nu se va mai aplica modificarea notei finale, după contestații, doar dacă între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte, potrivit Ministerului Educației (ME).
Conducerea ME a anunțat schimbările anului școlar 2016-2017, ce va debuta pe 12 septembrie, iar una dintre cele mai importante îi vizează pe absolvenții de gimnaziu, prin modificarea ponderilor în calculul admiterii la liceu. „Ponderea mediilor claselor V-VIII va fi reprezentată de 20%, în comparaţie cu 25% în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor evalua cazurile speciale. Astfel, admiterea în liceu se va finaliza mult mai repede, şi anume în data de 21 iulie”, a declarat secretarul de stat Monica Cristina Anisie.
Oficialii acestui minister au mai anunțat că au fost optimizate calendarele de desfăşurare a examenelor naționale, „pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare”. Astfel, prima sesiune a examenului de bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. O altă modificare, valabilă şi în cazul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminarea prevederii conform căreia nota finală, după soluţionarea contestaţiilor, se modifică numai în cazul în care între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.
O atenţie specială este acordată, în acest an, programului naţional „Şcoala altfel”, care a fost gândit într-un mod flexibil, astfel încât profesorii să aibă mai multe opțiuni de derulare a proiectelor împreună cu elevii. Acest program se va întinde pe o durată de cinci zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).
Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a mai anunțat că, tot din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară, respectiv în luna aprilie, iar examenul de titularizare a fost programat pentru data de 12 iulie. Oficialul a mai făcut un apel la debirocratizare, cerându-le cadrelor didactice să se preocupe, în special, de modul în care îi vor face pe elevi să vină entuziasmați la școală.
„Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală”, a subliniat Monica Cristina Anisie.
Până la finalul acestui an va fi aprobat şi Codul Etic pentru învăţământul preuniversitar, iar ministrul educației, Mircea Dumitru, a solicitat autorităţilor locale să se implice mai mult „în asigurarea unei baze materiale care să permită desfăşurarea unui proces didactic la parametri optimi”.