Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Obiective ale Ministerului Educației în acest an
Ministrul Adrian Curaj a vorbit luni, în fața deputaților, despre licitația manualelor, necesitatea unei mese calde și autorizarea școlilor din punct de vedere sanitar. Totodată, ministrul și-a manifestat speranța ca, până la 30 iunie, să fie finalizat pachetul de reglementări necesare învățământului profesional în sistem dual.
Ministrul educației Adrian Curaj s-a aflat luni în fața deputaților în cadrul ședinței de plen dedicate „Orei Guvernului”. Astfel, demnitarul a dat asigurări că elevii din clasele a XI-a și XII-a vor avea manuale gratuite începând cu anul școlar viitor. „Anul acesta am avut în buget 55 de lei/persoană și încercăm, și sper din suflet să putem avea și sprijinul dumneavoastră, la rectificarea de buget să creștem suma. Este tot ce putem face anul acesta și v-am spus că în curând, rapid, o să anunțăm și licitația pentru manuale. Având experiență privind licitațiile de manuale, nu putem mai devreme de 8 luni să facem în așa fel încât elevii claselor a XI-a și a XII-a să le aibă pe masă. Suntem siguri că le vor avea de anul școlar următor”, a afirmat Adrian Curaj în fața deputaților. Totodată, ministrul a susținut că în ciuda faptului că termenul de achiziție privind manualele pentru clasele a IV-a a fost extins cu o lună, acestea vor ajunge pe băncile elevilor la 15 septembrie. „După ce am avut un dialog foarte puternic cu editurile, ne-au promis toți, ne-au trimis un mesaj foarte clar că luna aceea nu pune sub risc manualele. Acum suntem în evaluare, am garanția că ele vor fi între 1 și 10 septembrie la școli, astfel încât să fie pe 15 septembrie pe masa elevilor. Suntem într-un dialog săptămânal cu ei, am făcut eforturi, nu putem garanta, pentru că oricine poate să conteste (licitația-n.r.), acesta este mecanismul”, a precizat ministrul, citat de Mediafax.
Domnul Curaj a subliniat și necesitatea mesei calde și a programelor afterschool, însă aceste măsuri definite ca „esențiale” își vor găsi resursele în fondurile structurale: „Esențial și pentru zona rurală este masa caldă, să ții copilul mai mult timp în școală, asta am promis și ne uităm în fondurile structurale pentru că, acum, doar de acolo pot avea resurse”.
În evidența Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice se află 2.850 de școli care nu au autorizație sanitară. În privința acestora, în anul în curs există un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament ce va fi direcționat în rezolvarea acestei probleme. „Există un program național de dezvoltare locală semnat împreună cu MDRAP. Există un protocol de colaborare interinstituțional, iar în acest protocol ministerului îi revine sarcina de a selecta școlile care au probleme legate de autorizațiile sanitare. Avem anul acesta un disponibil financiar de 800 milioane din credite de angajament astfel încât să rezolvăm, sperăm noi, cât mai multe din cele 2.850 de școli cu probleme”, a mai spus ministrul.
În ceea ce privește învățământul profesional în sistem dual, până la 30 iunie va fi finalizat pachetul de reglementări necesare, subliniind că rata de angajare la școlile organizate în sistem dual este de 95%. „Este important că în ultimii ani de la 12.000 de copii înscriși în învățământul profesional avem 65.000. La școlile organizate cu adevărat în sistemul dual rata de angajare este și de 95%, ceea ce ne arată că există o oportunitate extraordinară. S-a elaborat un plan de acțiune la nivelul ministerului astfel încât până la 30 iunie să finalizăm pachetul de reglementări necesare învățământului profesional în sistem dual, cu speranța că ordonanța dumneavoastră o analizați și va veni cu un răspuns pozitiv”, le-a mai spus deputaților ministrul educației.