Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Milostenia Sfintei Parascheva
Dragii mei, 14 octombrie este zi de mare praznic pentru noi, fiind ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, o sfântă atât de iubită la noi în ţară. Astăzi vă voi povesti câteva momente din copilăria acestei sfinte, ale cărei moaşte se află la Iaşi, în Catedrala mitropolitană şi care prilejuiesc în această zi de sărbătoare unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţara noastră.
De creşterea Sfintei Parascheva s-a ocupat mama ei. Aceasta a crescut-o în frica şi dragostea de Dumnezeu, urmând poruncile sfinte. Mergeau des la biserică, ascultând legile lui Dumnezeu şi căutând să-I împlinească voia. La vârsta de 10 ani, mergând la biserică, a auzit citindu-se Evanghelia zilei, şi anume dialogul dintre Mântuitorul şi tânărul bogat (Matei 19, 16-26). "Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează Mie", i-a zis Mântuitorul tânărului bogat care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. "Pentru mine vorbeşte", a zis micuţa Parascheva. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Făcea deseori acest lucru. Îşi împărţea hainele copiilor săraci şi mâncarea o dădea copiilor din şcoală. Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani, se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea ei a încercat să o împiedice spunând că nu este bine să-şi dea de pomană crucea. Parascheva a răspuns: "Crucea ne-a învăţat să fim milostivi. Cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie şi mângâiere pentru această fată săracă?" Imediat i-a dat crucea fetiţei care, după prima clipă de surprindere, a binecuvântat cu lacrimi în ochi pe binefăcătoarea sa. Altă dată, într-o iarnă foarte rece, şi-a dăruit paltonul unor copii care sufereau de frig pe stradă. Iată, dragi copii, doar câteva exemple ce ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne inspire în faptele bune care ne îmbracă credinţa.