Sfântul Antonie cel Mare şi cizmarul din Alexandria

Dragii mei, în calendarul lunii ianuarie, între 15 şi 19 ianuarie, sărbătorim patru mari sfinţi egipteni: Părinţii pustiei, primii pustnici ai lumii, Sfântul Pavel Tebeul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie Egipteanul, dar şi pe Sfântul Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei. Astăzi vă voi vorbi despre Sfântul Antonie cel Mare (251-356), socotit începătorul vieţii călugăreşti, întemeietorul monahismului, alături de Sfântul Pahomie cel Mare.

Sfântul Antonie s-a născut în anul 250, în Egiptul de Mijloc, într-o familie creştină în care a învăţat să practice credinţa mergând des la biserică. Pe când avea 20 de ani, a intrat într-o duminică în biserică şi, ascultând cuvintele Evangheliei "De voieşti să fii desăvârşit, du-te de vinde averile tale şi le dă săracilor, şi vei avea comoară în cer, şi vino şi urmează Mie" (Matei 19, 21), le-a primit ca şi cum i s-ar fi adresat în mod direct. Astfel, după moartea părinţilor săi, îşi încredinţează sora unei comunităţi de fecioare şi se retrage la marginea satului, într-o colibă, în singurătate şi rugăciune. La vârsta de 35 de ani se stabileşte la marginea deşertului, unde locuieşte pustniceşte timp de 20 de ani. Devine apoi părintele spiritual al multor călugări din deşertul egiptean. Se mută la Domnul la vârsta de 104 ani.

În timpul vieţii, Sfântul Antonie nu a fost cruţat de cel viclean. Odată, acesta i-a spus:

- Antonie, altul ca tine nu există. Eşti cel mai sfânt de pe pământ.

Sfântul însă nu s-a lăsat înşelat şi l-a gonit îndată. A auzit apoi un glas de la Dumnezeu:

- Vrei să vezi cine este cel mai sfânt? Mergi jos în Alexandria şi acolo îl vei afla pe omul acela.

Şi astfel coborî sfântul în Alexandria. Şi după ce trecu de centrul cetăţii şi de locurile mărginaşe, ajunge la un subsol.

- Aici, îi spuse îngerul Domnului, locuieşte cel mai sfânt om din lume.

Când intră, Sfântul Antonie văzu un cizmar şi îl întrebă:

- Tu ce faci aici? Cum vieţuieşti?

- Mă trezesc dimineaţa şi îmi fac cruce. Îmi chem femeia şi copiii, facem rugăciune şi citim Evanghelia. Apoi vin aici la cizmărie şi muncesc. Din tot ce scot, dau şi la unul mai sărac. Plâng pentru păcatele mele şi cer mila lui Dumnezeu.

- Nu faci nimic altceva?

- Nimic altceva.

Şi Sfântul Antonie se minună tare de lucrarea acestui cizmar şi mulţumi lui Dumnezeu că l-a învrednicit să vadă acestea.

Vă mai povestesc astăzi şi o altă întâmplare din viaţa acestui mare sfânt.

În pustia în care se nevoia Sfântul Antonie cel Mare se afla şi un izvor, iar lângă el se afla o bucată de pământ oarecum rodnică. Şi vrând sfântul să-şi dobândească singur hrana pentru el şi vizitatorii săi, curăţă locul cu o sapă, semănând puţin grâu şi legume.

Însă fiarele locului, vrând să bea apă de la izvor, îi distrugeau mereu mica grădină. Aşa că, într-o bună zi, sfântul prinse unul dintre animalele ce îi făceau pagubă şi grăi către toate animalele de acolo:

- De ce-mi faceţi numai pagubă deşi eu nu vă fac nici un rău? În numele lui Dumnezeu vă poruncesc să plecaţi şi să nu mai veniţi aici niciodată!

Atunci fiarele, temându-se la auzul poruncii, au fugit, făcându-se nevăzute.

În încheiere vă redau două cuvinte ale Sfântului Antonie cel Mare pentru a le avea şi pe acestea călăuză în viaţa voastră:

"Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu."

"Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi."