Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Hramul Catedralei Patriarhiei Ecumenice din Fanar
Duminică, 23 aprilie, Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a Patriarhiei Ecumenice din cartierul Fanar, şi-a celebrat ocrotitorul spiritual, informează fosfanariou.gr. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârşită de Mitropolitul Teolipt de Iconiu împreună cu Mitropoliţii Andrei al Bisericii Sfinţilor 40 de Mucenici şi Ioachim de Bursa, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, şi a altor ierarhi.
Între reprezentanţii corpului diplomatic prezenţi la slujbă s-a numărat şi Lucian-Petrişor Crîngaşu, consul general de carieră şi gerant interimar al Consulatului General al României în Istanbul, alături de omologii săi: Georgia Soultanopoulou (consul general al Greciei), Sergiu Gurduza (consul general al Republicii Moldova), Roman Nedilskyi (consul general al Ucrainei), Branislav Karadzic (consul general al Muntenegrului), Aktan Ago (consul general al Macedoniei de Nord), Zaza Nadiradze (consul general al Georgiei) şi Krasimir Tsenovski (consul general al Bulgariei), se arată pe orthodoxtimes.com.
La finalul Sfintei Liturghii la care a participat în Sfântul Altar, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a împărţit celor prezenţi tradiţionalele ouă înroşite.
În continuare, în Sala Tronului, Patriarhul Ecumenic a adresat un cuvânt diplomaţilor şi invitaţilor prezenţi la sărbătoarea de hram, exprimându-şi speranţa că se va găsi cât mai curând o soluţie paşnică pentru încheierea războiului din Ucraina. De asemenea, a îndemnat la solidaritate cu victimele cutremurelor din sud-estul Turciei şi Siria.
Evenimentul s-a încheiat cu masa pascală organizată în curtea Patriarhiei Ecumenice din Fanar.