Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Prima vizită oficială a unui Patriarh Ecumenic în Regatul Spaniei
În perioada 14-17 octombrie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, efectuează o vizită oficială în Mitropolia Spaniei şi a Portugaliei, informează ec-patr.org. Duminică, 15 octombrie, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Madrid.
Din delegaţia patriarhală fac parte Mitropolitul Emanuel de Calcedon, Mitropolitul Ierotei de Limnos şi Sfântul Eustratie şi Mitropolitul Dimitrie al Franţei. Patriarhul Ecumenic a fost întâmpinat sâmbătă, 14 octombrie, pe Aeroportul Internaţional Barajas din Madrid, de Înaltpreasfinţitul Părinte Visarion, Mitropolitul grec al Spaniei şi Portugaliei, sufragan al tronului constantinopolitan, şi de ambasadorul Greciei în Regatul Spaniei, Ilias Fotopoulos. Seara, oaspeţii au participat la o cină găzduită de regina Sofia a Spaniei şi de sora sa, prinţesa Irene a Greciei şi Danemarcei - ambele surori ale ultimului rege al Greciei, Constantin al II-lea († 10 ianuarie 2023).
În Duminica a 21-a după Rusalii, Sanctitatea Sa a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în catedrala greacă din cartierul madrilen Chamartin. Alături de ierarhii membri ai delegaţiei la slujbă s-au aflat prinţesa Irene, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi numeroşi credincioşi greci, români, bulgari şi ucraineni, mai scrie site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice. „La finalul slujbei, Mitropolitul Spaniei şi Portugaliei a adresat un cuvânt de bun-venit Sanctităţii Sale, exprimând în cuvinte de dragoste fiască şi respect bucuria turmei pe care o păstoreşte şi subliniind că prima vizită oficială a unui Patriarh Ecumenic în Spania reprezintă un eveniment istoric”, notează ec-patr.org.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a rostit un cuvânt de binecuvântare în limbile greacă şi engleză, cu traducere în spaniolă şi ucraineană. „Astăzi este o zi cu adevărat slăvită şi istorică pentru fiii binecredincioşi ai Patriarhiei Ecumenice din Spania şi pentru Biserica-mamă a Constantinopolului, pentru că aceasta este prima vizită apostolică a unui Patriarh Ecumenic în Regatul Spaniei. Cu smerenie, suntem onoraţi să fim primul care vizitează aceste locuri, deoarece Peninsula Iberică are o importanţă imensă în istoria credinţei noastre creştine. Se spune că Sfântul Apostol Pavel ar fi ajuns până aici, iar Camino de Santiago este unul dintre marile pelerinaje ale creştinismului. Într-adevăr, tărâmul Spaniei a fost singurul loc din Europa de Vest în care creştinismul, islamul şi iudaismul au convieţuit şi putem învăţa multe din această epocă”, a spus Sanctitatea Sa.
După Sfânta Liturghie a avut loc o întâlnire cu clerul mitropoliei, în cadrul căreia Patriarhul Ecumenic a oferit îndemnuri părinteşti pentru a sluji poporul lui Dumnezeu din Spania şi Portugalia în spirit de unitate şi ascultare faţă de tradiţia ortodoxă. În cadrul acestei vizite, Patriarhul Bartolomeu va avea întâlniri oficiale cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei, cu cardinalul Jose Cobo Cano, Arhiepiscop Romano-Catolic de Madrid, cu ambasadorii Turciei şi Greciei la Madrid şi cu nunţiul apostolic din Spania. De asemenea, va primi titlul de doctor honoris causa al Universităţii Pontificale din Salamanca.