Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Întreaga presă reflectă deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență legate de epidemia de coronavirus între care: închiderea pentru o săptămână a tuturor școlilor și grădinițelor, închiderea teatrelor din București, desfășurarea fără public a meciurilor de fotbal, suspendarea călătoriilor spre și dinspre Italia, limitarea adunărilor publice.
- În același context, Digi24 anunță că o biserică ortodoxă din Sibiu a fost obligată să restricționeze accesul credincioșilor. Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie a luat hotărârea ca în biserica din curtea instituției medicale să intre doar bolnavii, în funcţie de starea lor de sănătate, medicii şi asistentele, nu şi enoriaşi veniţi din afară. „O să facem slujbă doar pentru cei din interior. Vom face, spre exemplu, slujbă de Maslu pentru angajaţii care vor să vină, iar în cazul pacienţilor, preotul se poate duce să îi miruiască. Ideea este să nu meargă mulţi pacienţi o singură dată în biserică. Cei care doresc să lase un pomelnic şi nu sunt internaţi în spital, o pot face şi la biserica de pe strada Dealului”, a explicat Cristian Roman, directorul spitalului. Preotul Cătălin Dumitrean a precizat: „Eu, ca preot, şi până acum mă deplasam la patul pacientului. Voi oficia o slujbă de Maslu, vineri, ora 11:00, cu angajaţii spitalului care vor putea şi vor dori să vină, la care ne vom ruga pentru însănătoşirea pacienţilor cu coronavirus. Deci, rugăciunile continuă în biserică, nu se închide biserica".
- Descoperă ne anunţă că o sabie de 5.000 de ani a fost „redescoperită” în mănăstirea San Lorenzo din Veneţia. Din când în când, oamenii de ştiinţă descoperă în colecţiile şi depozitele muzeelor artefacte care fie au fost clasificate anterior eronat, fie au fost pur şi simplu uitate. Această descoperire a fost realizată de Vittoria Dall’Armellina, cercetătoare a Universităţii Ca' Foscari din Veneţia, specializată în arme antice din Orientul Apropiat. Aceasta a remarcat că sabia nu semăna cu una produsă în Evul Mediu, ci cu cele antice realizate în estul Anatoliei. Istoria acestei săbii este, din fericire, bine documentată în ultimele două secole, fiind trimisă de Yervant Khorasandjian, un comerciant de artă, către Ghevond Alishan, preot catolic armean. Acesta din urmă a fondat mănăstirea San Lorenzo, situată pe insula Sfântul Lazăr din Laguna Veneţiană. Sabia este confecționată dintr‑un aliaj de cupru‑arsenic, un material comun pentru săbiile din acea perioadă şi din regiune.