Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ziua de Vest consemnează că IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a prezentat, într-un interviu la Radio Vocea Evangheliei, „o lecție model pentru slujitorii Bisericii care au luat sau vor lua atitudine față de atacurile violente venite din partea unor atei, neomarxiști ori concetățeni neinformați pe deplin cu privire la rolul pe care l-a avut și îl are Biserica Ortodoxă Română în viața spirituală, culturală și social-filantropică a poporului român. Părintele Mitropolit Ioan al Banatului ne învață, în acest admirabil interviu, că la acuzații nedrepte și la violență verbală, la înjurături, jigniri și trivialisme nu răspundem cu aceeași monedă, ci cu blândețe și iubire. (...) Suprema lecție de iubire și de iertare ne-o oferă chiar Răstignitul de pe crucea Golgotei: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac» (Luca 23, 34). (...) Ca slujitori ai Bisericii, avem misiunea de a învăța, de a sfătui, de a-i conduce și sfinți pe credincioși, dar și de a-i mustra pe cei care încalcă preceptele biblice și normele moralei creștine”, a spus IPS Ioan.
Radio Europa liberă Moldova și G4Media.ro anunță că biserica din lemn „Sfântul Mihail” de la Praga a fost distrusă aproape în întregime într-un incendiu. Nu se cunoaște cauza incendiului și nu au fost victime. Purtătorul de cuvânt al primăriei pragheze, Vit Hofman, a anunțat că se va organiza o chetă publică pentru restaurarea bisericii, un monument important al orașului. Situată în grădina pragheză Kinsky, ca parte a Muzeului etnografic, în biserică se țineau slujbe și era frecventată de credincioși ortodocși români și moldoveni stabiliți la Praga.
Radio Europa Liberă România, News.ro și Mediafax semnalează că în Franța a avut loc un nou atac: un preot ortodox a fost împușcat în abdomen lângă biserica din Lyon în care slujea. Agresorul, un bărbat de aproximativ 40 de ani, este dat în urmărire generală. Atacul vine la câteva zile după ce un bărbat a ucis cu un cuțit trei persoane aflate într-o biserică din Nisa. Un alt bărbat a fost împușcat mortal de forțele de ordine după ce a ieșit înarmat pe o stradă din Avignon, iar paznicul de la Consulatul Franței din Arabia Saudită a fost înjunghiat. Anterior, un profesor a fost decapitat, în apropiere de Paris, de către un tânăr musulman de origine cecenă. Președintele Macron a descris islamul ca pe o religie „în criză” și a anunțat noi măsuri împotriva „separatismului islamic”. Franța are cea mai mare populație musulmană din Europa de Vest.