Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ziua de Constanța și Constanța 100% anunță că joi, 8 iulie, de la ora 19:00, în curtea bisericii de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina” din parcul Tăbăcărie va avea loc cea de-a patra ediție a Concertului caritabil de vară. În prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis vor sprijini preoții parohiei pentru ajutorarea lui David, în vârstă de 7 ani şi diagnosticat cu amiotrofie spinală tip 2, boală neurodegenerativă musculară. El a învățat să scrie și să citească încă de la grădiniță, merge la o școală normală, e pasionat de matematică și tehnologie, însă, deplasându-se în scaunul rulant, nu poate desfășura activități fizice.
Știri pe surse relatează că Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a sfinţit piatra de temelie pentru viitoarea biserică din localitatea arădeană Sânpaul, care îi va avea ca ocrotitori pe Sfinţii Români, după cum a informat Arhiepiscopia Aradului. Sfinţirea a avut loc în Duminica Sfinţilor Români, sărbătoare stabilită prin hotărâre sinodală, în anul 1992. „Nici nu se putea mai frumos decât o biserică închinată Sfinților Români, căreia să îi punem bun început în chiar ziua de prăznuire a lor, a tuturor Sfinților Români, cunoscuți sau necunoscuți. Ne bucurăm că în Parohia Sânpaul în sfârșit s-a pus temelia unei biserici ortodoxe”, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, adăugând: „Să vă rugați împreună cu noi ca harul lui Dumnezeu să binecuvânteze și locul acesta, pe părintele paroh, pe domnul primar, pe constructorul care va ridica biserica și pe toți ctitorii care vor dori să se alăture la înălțarea ei, ca dar al dumneavoastră, al nostru pentru Dumnezeu”.
Tot Știri pe surse menționează că Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfinţit pictura, catapeteasma şi paraclisul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”-Ghencea. „Din două rugăciuni citite la slujba de sfințire a reieşit importanţa sfintelor icoane în viaţa noastră, a fiilor Bisericii. Ne-am rugat împreună ca aceste icoane să devină izvor de putere, de binecuvântare şi tămăduire pentru toţi cei care, intrând în această biserică, se vor închina cu credinţă înaintea lor, cerând mijlocirea sfinţilor reprezentaţi în ele”, a spus ierarhul, care după sfinţire a oficiat Sfânta Liturghie.