Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse consemnează că PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat vineri slujba de Te Deum la împlinirea a 19 ani de la reînființarea Mitropoliei Basarabiei. În a doua parte a zilei, ierarhul a participat la conferința „19 ani de la înregistrarea juridică a Mitropoliei Basarabiei”. Slujba de Te Deum s-a desfășurat la Biserica „Nașterea Domnului” din Bălți și a fost urmată de un parastas pentru odihna sufletului Părintelui Patriarh Teoctist, la împlinirea a 14 ani de la trecerea la cele veșnice. După slujbă, clericii și credincioșii au depus flori la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare din centrul orașului Bălți.
Același site relatează că Episcopia Maramureșului și Sătmarului a lansat duminică a doua ediție a concursului „Icoana Maicii Domnului în casa omului”. Totodată, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Părintele Episcop Iustin a cerut clerului și credincioșilor să plece genunchii la Paraclisul Maicii Domnului într-o rugăciune „pe măsura vremurilor și strâmtorărilor pe care le trăim”. Credincioșii din țară și diasporă sunt invitați să participe, în perioada 1-15 august, la concursul „Icoana Maicii Domnului în casa omului”, trimițând fotografii cu icoana Maicii Domnului din colțul lor de rugăciune de acasă.
Turda News anunță că duminică, 8 august, credincioșii de la Parohia Ortodoxă Turda Nouă I sunt invitați la resfințirea bisericii de pe strada Salinelor nr. 10. Evenimentul începe de la ora 9, în prezența IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. „Sărbătoarea resfințirii celei mai vechi biserici românești din Turda, Biserica șovagăilor (...), este strâns legată de cel mai popular și unic loc, de aici și din țară, Salina Turda, ocazie cu care îi invităm pe toți credincioșii să ne fie alături. Mulțumim celor ce au stat alături de noi cu fapta și cu gândul bun, sprijinind material și financiar lucrările executate la biserica noastră”,
a transmis preotul paroh Ioan Retegan.
Monitorul de Suceava anunță la rândul lui că în perioada 14-16 august va avea loc pelerinajul tradițional al credincioșilor la Mănăstirea Hagigadar, prilejuit de sărbătorirea hramului bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului, precum și de împlinirea a 620 de ani de la înființarea Episcopiei Armene la Suceava și a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Armene „Sfânta Cruce” din Suceava. Cu acest prilej, în 15 august va avea loc și o Liturghie arhierească oficiată de PS Părinte Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România.