Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproși) Luca 17, 12-1 În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul,
Revista presei
Ştiri pe surse anunţă că românii din Las Vegas au serbat 25 de ani de existență a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi. Ierarhul a participat la ședința Consiliului parohial, a doua zi a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final a acordat distincția „Crucea Metropolitană Americană” parohului Mihai Bălan în semn de prețuire și recunoștință pentru toată lucrarea pastoral-misionară împlinită în parohia din Las Vegas, Nevada. Sărbătoarea a continuat cu o agapă și un moment artistic deschis prin intonarea celor două imnuri naționale, ale Statelor Unite ale Americii și României. Referitor la dezvoltarea comunității parohiale, Mitropolitul Nicolae a punctat regula celor trei „T”, sub egida cărora ar trebui să funcționeze orice comunitate de creștini: „Talentul, Timpul și Talantul, prin care noi ne pregătim sufletele pentru Împărăţia cerurilor”.
Dej24 consemnează că la Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Dej a fost instalat un nou paroh, pr. Nicolae Muntean, în urma concursului organizat de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Așa cum este tradiția, i-au fost înmânate acestuia Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și o cheie. La finalul slujbei, pr. Ioan Buftea, protopopul Dejului, a evocat activitatea fostului paroh, pr. Teodor Mureșan, care a păstorit această comunitate din 1999, alături de pr. Ioan Câmpean. Retragerea părintelui Teodor din activitate are loc după o slujire de 47 de ani la Altarul Bisericii, timp în care, împreună cu vrednici enoriași, a ridicat trei biserici și o casă parohială. Pentru întreaga sa activitate i s-a acordat recent Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă Română. Parohia Ortodoxă Dej III a fost înfiinţată în 1995. Noul lăcaș de cult, situat în cartierul Dealul Florilor, pe strada Unirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construit între anii 1998 și 2021. Pr. Nicolae Muntean este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox și al Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, unde a obținut și titlul academic de doctor în teologie. Hirotonit în anul 2013, a păstorit Parohia Cutca, apoi a ocupat prin concurs postul de preot slujitor la Parohia „Sfântul Nicolae” din Gherla.


