Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
DirectMM relatează despre expoziţia de artă, organizată la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, dedicată vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira. Prof. dr. Rodica Pop a organizat, împreună cu elevi de la mai multe școli din judeţ, în sala bizantină „Justinian Arhiepiscopul”, expoziţia „Tinerii şi Justinian - Gânduri de iubire”, în cadrul proiectului de tineret „Centenarul Justinian Arhiepiscopul 1921-2021”. Au expus lucrări 50 de elevi de la școlile „Nicolae Iorga” din Baia Mare, „Vasile Lucaciu” din Şişeşti şi de la Fundaţia „Copiii pentru copii, copiii păcii”. Expoziţia a fost vernisată şi vizitată, duminică, după Sfânta Liturghie, de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, şi de soborul slujitor.
ActualMM anunță o „intervenție miraculoasă” la Mănăstirea Rohiița, care a fost salvată de foc de către pompierii conduși de fostul comandant, aflat în timpul liber. Marți, în jurul orei 20:00, călugării au sunat la 112 după ce au văzut că pe hornul mănăstirii ieșeau scântei. În zonă se afla fostul comandant al subunității de pompieri din Târgu Lăpuș, Radu Bodea, care, deși era în timpul liber, s-a îndreptat imediat spre mănăstire. În scurt timp au ajuns și echipajele pompierilor militari. „Fostul comandant nu a stat pe gânduri și i-a coordonat exemplar pe foștii subalterni. (…) Călugării de la Mănăstirea Rohiița le-au adresat mulțumiri militarilor pentru intervenția promptă. Cauza izbucnirii focului pare să fi fost coșul de fum neprotejat corespunzător față de elementele combustibile”, scrie publicația.
Alba24 consemnează că, prezent la Alba Iulia pentru a da citire Rezoluțiunii Adunării Naționale de la 1 Decembrie 1918, Preasfinţitul Claudiu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, a ținut un discurs pornit de la o îmbrățișare a episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea, în urmă cu 103 ani, „o îmbrățișare a sufletelor”, și a vorbit, totodată, despre „tăvălugul comunist diabolic” care a distrus țara și „cetățile din sufletele noastre”: „Iuliu Hossu, episcop greco-catolic, și Miron Cristea, episcop ortodox, se îmbrățișează, în fața mulțimii. Iuliu Hossu continuă și spune: precum ne vedeți îmbrățișați aici frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații României. (...) Nu trebuie să ne bucurăm doar de unirea de acum 103 ani. Trebuie să ne întrebăm ce trebuie să facem și noi, astăzi, acum, aici”.