Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Volumul „Ortodoxia. Dialog şi provocări”, tradus în italiană
Apărut iniţial în 2018, volumul „Ortodoxia. Dialog şi provocări”, al pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, a fost tradus în limba italiană şi tipărit la Milano de Editura Bibliotecii Franciscane, la finele anului trecut. Asociaţia de voluntariat „Betania”, a românilor din regiunea Bologna, a organizat luni, 8 aprilie, o lansare de carte în cadrul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a regiunii Emilia-Romagna.
La evenimentul moderat de Federico Badiali, prodecanul Facultăţii de Teologie din Bologna, au participat Cardinalul Matteo Zuppi, Arhiepiscop romano-catolic de Bologna; pr. prof. Fausto Arici, decanul facultăţii; Andres Bergamini, directorul Oficiului diecezan pentru ecumenism şi dialog interreligios.
Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a prezentat cuvântul elogios al profesorului emerit Enrico Morini cu privire la autor şi tematica abordată în volum: „Această carte a părintelui profesor Brînzea reprezintă, după părerea mea, o lucrare originală în domeniul jurnalismului ortodox, care este, de altfel, foarte bogată în tratate de simbolism sau teologie dogmatică, teologie liturgică și morală și mai ales în mărturii ale vieții ascetico- spirituale. De altfel, intervențiile sale, adunate în acest volum intitulat «Ortodossia. Dialogo e provocazioni», deși sunt legate de toate domeniile disciplinare enumerate mai sus, sunt totuși compuse armonios pentru a constitui, poate fără intenție, un mic manual de teologie pastorală, aproape o încercare nesistematică de a contura o teologie a evanghelizării. De fapt, mi se pare că termenul care se repetă cel mai frecvent în carte este tocmai cel de misiune”, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Mai multe detalii despre evenimentul lansării ne-a oferit părintele profesor Nicolae Brînzea, cadru didactic la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte din Piteşti, parte a Universităţii Politehnica din Bucureşti. „Am oferit cartea apărută inițial în limba română unor teologi catolici care au apreciat conținutul, au tradus-o în limba italiană şi au publicat-o la Editura Bibliotecii Franciscane din Milano. A fost lansată la Bologna în cadrul Facultății dominicane de Teologie. Cartea a fost recenzată şi prezentată de doi mari teologi romano-catolici: Roberto Giraldo şi Erico Morini. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Eminenţa Sa Cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopilor din Italia. Suportul lansării a fost realizat de Parohia «Sfânta Cruce» prin Asociația Betania. Au fost aproximativ 90 de participanți, clerici ortodocşi şi greco-catolici din comunitatea românească a zonei, membri ai Consulatului General al României la Bologna, în frunte cu Excelenţa Sa ministrul consilier Edmond Neagoe. Traducerea a fost realizată de pr. dr. Vasile Alexandru Barbolovici. A fost o atmosferă frumoasă, auditoriul a fost impresionat pe parcursul celor două ore de prezentările vorbitorilor, mai ales în legătură cu două mari valori ale credinței ortodoxe: Sfânta Liturghie și importanța mesajului icoanei. De asemenea, au constatat din tematica cărții că avem provocări comune ale societății actuale cu privire la tineri, familie, schimbarea prin alterare a mentalității după explozia informațională. Un aspect remarcabil este acela că Eminenţa Sa Cardinalul, impresionat de conținutul cărții şi atmosfera prezentării, a fost prezent pe tot parcursul derulării evenimentului”, ne-a declarat pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea.
La final, părintele profesor Brînzea a oferit o icoană ortodoxă a Maicii Domnului cu Pruncul pentru Facultatea de Teologie din Bologna şi a adresat mulţumiri organizatorilor, părintelui Marinel Mureșan, președintele Asociației Betania, şi participanţilor la eveniment. Toţi cei prezenţi au avut ocazia de a schimba câteva cuvinte cu autorul, într-o sesiune de autografe.