„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
România, cele mai mici cheltuieli la educație
Țara noastră a cheltuit 248 de euro pe cap de locuitor pentru educație în anul 2015, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană, unde media a fost de 1.400 de euro pe cap de locuitor, potrivit datelor Eurostat. România este devansată de Bulgaria, care în 2015 a cheltuit pentru educație 250 de euro pe cap de locuitor, și de Croația, cu 494 de euro. La polul opus sunt în ordine Luxemburg (4.685 euro), Danemarca (3.368 euro) și Suedia (2.977 de euro).
Ne situăm pe ultimul loc în UE și la procentele din Produsul Intern Brut (PIB) alocate educației, 3,1% în 2015, fiind urmați de Irlanda, 3,7% din PIB, Bulgaria și Italia, ambele cu 4% din PIB. Media la nivelul UE a fost de 4,9% din PIB. Pe de altă parte, Danemarca a alocat 7% din PIB pentru educație în 2015, urmată de Suedia, 6,5%, Belgia, 6,4%, Finlanda, 6,2%, Estonia, 6,1%, Letonia și Portugalia, ambele cu 6% din PIB.



.jpg)