Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Fara categorie HomePage Blândele bunici din Dumbrava Minunată

Blândele bunici din Dumbrava Minunată

Galerie foto (9) Galerie foto (9) HomePage
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 07 Noiembrie 2016

Păzită strașnic de ultimii copaci rămași din Dumbrava Minunată, înveșnicită în poveste de Sadoveanu, Mănăstirea Buciumeni e învăluită într-un duh de căldură și de cumințenie, cuibărit din vremuri vechi pe aceste dâmboace. Azi, în grija maicilor de aici și-au găsit sprijin și dragoste, la vremea vârstei neputințelor, 20 de bătrâne din zona Sucevei.

Eo dimineață rece, de toamnă, cu nori ce izbândesc întruna să ascundă soarele. În răstimpuri, ca să-și arate pe deplin puterea, cern peste grădini o burniță deasă, mocănească, pătrunzătoare. Într-o latură a târgului Fălticeni, odinioară parte a moșiei Buciumenilor, sat vechi, de răzeși, se zăresc turlele albe ale bisericii de zid a mănăstirii, închinată sărbătorii Bunei Vestiri. Alături, pitită printre crucile unui cimitir bătrân, șade bisericuța de lemn cu hramul `Sfîntul Gheorghe”, datând din secolul al XVIII-lea.

Veacuri de-a rândul, mica biserică din cimitir a servit satului Buciumeni, azi devenit cartier fălticenean. În 1993, la Buciumeni s-a înființat un schit de călugărițe, schit ridicat, în 1998, la rang de mănăstire. Din 2010, la îndemnul Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și prin grija maicii starețe Maria Mălăescu, s-a construit și s-a înființat, sub statutul de bolniță de mănăstire, la fel ca în vechime, un cămin de bătrâni.

20 de bunicuțe, unele încă în putere, altele lovite de boli și de slăbiciunile vârstei, au găsit în obștea blândelor măicuțe adăpost, hrană, dar mai ales căldură sufletească și înțelegere. Și au redescoperit, în anii de când stau aici, sentimentul apartenenței la un loc pe care-l pot numi, cu drag, "acasă”.

Mănăstirea Buciumeni, loc de mângâiere a bătrâneții

Căminul Mănăstirii `Sfântul Gheorghe” Buciumeni are o capacitate de 50 de locuri, însă, deo­camdată, din cauza dificultăților legate de modul în care poate fi acordat ajutorul medical, pot fi cazați și îngrijiți maximum 20 de bătrâni. "Nu ne putem întinde mai mult decât ne ține plapuma, cum se spune, pentru că e vorba despre persoane în vârstă, care au nevoie mereu de ajutor medical. Iar noi atât putem oferi, în momentul de față. Acum avem 19 bătrâne și o mamă cu un copil”, explică maica Maria Mălăescu. Dintre toate, doar trei au, undeva, o casă a lor. Restul nu mai au nici un rost, nu ar avea unde se duce.

Maica stareță își amintește cu sufletul strâns și aproape că-i dau lacrimile povestindu-mi cum a primit în centru prima bătrână, gonită de-acasă de perspectiva unei ierni geroase, în care cei apropiați au lăsat-o fără lemne de foc. Sau de alta ajunsă la mănăstire cu picioarele degerate. Toate poveștile lor sunt grele, căci, după vieți întregi închinate familiilor sau copiilor, ajung, la bătrânețe, singure și uitate de toți. Iar când cineva le întinde mâna, sufletele li se umplu de recunoștință. Azi, maica Maria e bucuria lor, a tuturor bătrânelor. Pe toate le știe, pe toate le povățuiește. Iar celelalte măicuțe, la fel. Sunt toate, la un loc, familia care le lipsește, cu afecțiunea după care tânjesc întruna.

Trecem, pe rând, prin camerele bunicuțelor. Maica stareță stă de vorbă cu fiecare, uneia îi așază baticul, alteia îi strânge mâna și o încurajează, alteia, imobilizată la pat, îi povestește, cu răbdare, că s-a schimbat vremea, că frigul dă târcoale și-i promite c-o să iasă amândouă, la aer, când o ieși soarele. O stare de blândețe se împrăștie, discret, din camerele lor curate, văruite în alb, ca odăile țărănești de demult, mirosind a busuioc și cu pereții înveliți duios în scoarțe de lână, moldovenești. `Eu așa am pomenit și-acasă, scoarțe pe pereți. Îs de patru ani aici și îs mulțumită. Am 86 de ani, dar să știți că mai țes, mai fac nițică treabă”, mă asigură mătușa Anica, petrecându-ne spre ușă, bucuroasă că i-a călcat cineva pragul.

În căminul mănăstirii, regula e simplă: totul se face într-un absolut spirit de frățietate. Bătrânele încă în putere le ajută, alături de măicuțele din obște, și pe celelalte, care sunt bolnave ori țintuite la pat. Doamna Angela e una dintre ele. A fost toată viața asistentă medicală. Acum stă în căminul de la Buciumeni și e un ajutor de nădejde pentru celelalte bătrâne, pe care le sprijină și atunci când au nevoie de îngrijiri de sănătate. `Sunt ajutate la baie, la pieptănat, la îmbrăcat. Pe cele care nu se pot mișca le scoatem afară, la soare, la aer. Trebuie să avem grijă de ele ca de surori, ca de mamele noastre. Noi nu facem nici o discriminare între bătrâne și obștea monahală”, explică maica stareță.

Căminul mănăstirii asigură celor 20 de bătrâne adăpost, masă, îngrijire, consiliere și tratament medical, la nevoie. Hrana este preparată în bucătăria mănăstirii, cu alimente proaspete, produse în gospodăria în care lucrează obștea. "Avem grădină de legume, creștem animale, toată mâncarea o preparăm aici. Avem sala de mese, cu bucătărie deschisă. Totul e ca acasă. Așa și încercăm să le facem să se simtă. Acum ele știu că au un loc al lor”, e convinsă maica Maria Mălăescu.