Locul unde copiii dobândesc conștiință și discernământ

Prin grija față de aproapele, creștinul înveșnicește binele vremelnic. La Galați, Asociația filantropică creștin-ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare” întruchipează pe deplin grija definită de Mântuitorul ca semn de identificare a creștinului, când spune: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35).

Așezământul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”, din Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, s-a născut, încă de la începuturile lui, ca semn al dragostei creștine, ființând mai întâi sub forma a două internate pentru copii săraci și silitori la învățătură. Apoi s-a îndreptat, după al Doilea Război Mondial, către asistarea a 60 de fete din mediul rural rămase orfane. Sub presiunile autorităților comuniste, clădirea orfelinatului a primit, în perioada 1948-1997, alte utilități, găzduind diferite instituții, ultimii 30 de ani aici funcționând Tribunalul Galați. Prin implicarea hotărâtă a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, clădirea a fost retrocedată Bisericii în 1997 și redată scopului inițial, acela de orfelinat.

Un complex comunional

În anul 2000, după ample lucrări de reabilitare și reorganizare, așezământul s-a redeschis oficial pe 12 octombrie, în prezența Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a vrednicului de pomenire Teoctist, Patriarhul României, și a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Misiunea acestuia este aceea de a asigura ocrotirea și educarea a aproximativ 100 de copii aflați în dificultate proveniți din familii dezbinate, cu probleme financiare, combatarea marginalizării sociale, a sărăciei, a suferinței și încurajarea dezvoltării morale personale. Prin toate componentele sale - Centrul rezidențial de fete „Sfântul Vasile cel Mare”, Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranța”, Centrul medical „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” și Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” -, așezământul asigură servicii acreditate specializate de asistență socială, de găzduire pe perioadă nedeterminată, de educație, de socializare, de petrecere a timpului liber, de reintegrare familială și comunitară, de asistență medicală, hrană, îmbrăcăminte, consiliere psihologică, rechizite școlare, asis­tență religioasă etc.

Recent, am vizitat și noi acest complex socio-filantropic de la Dunărea de Jos, o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, deschisă spre societate, spre viitor, în care, așa cum avea să ne declare o tânără, „se dobândește conștiință și discernământ”.

Cele 30 de fete din centru

„În centrul rezidențial sunt ocrotite până la 30 de fete, orfane de unul sau de ambii părinți. Copii care au probleme grave acasă. Ele se află aici în plasament și primesc tot ceea ce au nevoie pentru a-și putea continua studiile. Adică masă, cazare, îmbrăcăminte, încălță­minte, asistență socială și educațională, îngrijire permanentă. Conform legislației în vigoare, ele pot rămâne aici până la vârsta de 26 de ani, dacă urmează o formă de învățământ. În prezent, am ajuns deja la a cincea generație. Avem chiar și nepoți, pentru că multe dintre cele care au trecut prin instituția noastră și-au continuat studiile, au făcut facultatea, s-au căsătorit și acum au copii. Și ne bucurăm de fiecare dată când se întorc în mijlocul nostru. În cadrul așezământului funcționează mai multe ateliere: croitorie, lucru manual, pictură, muzică, în care copii cu abilități și talent se pot manifesta în acest sens. Desfășurăm însă și multe alte activități extracurriculare în care, prin proiecte interge­neraționale, implicăm persoane vârstnice, voluntare, care își aduc prin experiența lor contribuţia la pregătirea și dezvoltarea acestor copii”, ne mărtu­risește părintele Cristian Podașcă, directorul Asociației social-filantropice „Sfântul Vasile”.

Ajutor pentru copiii din vecinătate

Pe lângă centrul rezidențial de fete, începând din anul 2007, în comunitate a fost înființată o grupă de copii necăjiți din jurul așezământului, cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu situații financiare precare, cu familii monoparentale, dezorganizate sau defavorizate, care veneau aici o dată pe săptămână pentru a primi o masă caldă și meditații, oferite de fetele aflate în rezidență. Se urmărea prin aceasta reducerea riscului de abandon școlar și îmbunătățirea rezultatelor la învățătură. „Văzând că numărul lor creștea mereu, am adus și un cadru didactic care să se ocupe permanent de acești copii. În 2009, am accesat două proiecte, unul european și celălalt guvernamental, prin care am realizat Centrul multifuncțional de servicii sociale de zi «Speranța», în care aproximativ 60 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, primesc educație, consiliere, în regim after school, îmbrăcăminte, încălțăminte, acasă mergând doar pentru a-și petrece timpul liber și pentru a se odihni noaptea. Acum, în centru, dispunem de trei instructori de educație, asistent social, psiholog, asistent medical și personal administrativ. Pe lângă aceștia, beneficiem de munca și experiența multor voluntari, în baza unui parteneriat mai vechi, pe care anul acesta îl desfășurăm cu Fundația «Margareta», care include persoane vârstnice, voluntare, ce se ocupă de pregătirea educativă a copiilor. Și rezultatele la învățătură sunt în fiecare an din ce în ce mai bune”, ne mai spune părintele Cristian Podașcă.

Lucrarea celor două „policlinici”

În anul 2014, aici a fost deschis și Centrul medical „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, care, prin cei trei medici și doi asistenți, asigură consultații și investigații electrocardiograme, ecografice, analize de sânge, intervenții stomatologice gratuite persoanelor defavorizate din Galați, tinere și în vârstă, care nu au asigurare medicală. De la înființare până în prezent, au beneficiat de serviciile centrului peste 25.000 de persoane.

Lângă „policlinica medicală” funcționează și „policlinica pentru suflet”, cum numește părintele Podașcă așezământul monahal înființat aici. „Este o mănăstire socială, în care viețuiesc șase maici jertfitoare, care se îngrijesc de creșterea, buna educare și de tot ceea este nevoie pentru asistatele noastre. Avem și o capelă care are hramurile «Sfântul Vasile cel Mare» și «Cuvioasa Parascheva», unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica. De aceea, întreaga lucrare socio-filantropică pe care Biserica o desfășoară aici eu o numesc «Liturghie după Liturghie la Dunărea de Jos»~, ne mai spune părintele Cristian Podașcă.

„A broda” sufletește aproapele

Într-unul din atelierele așezământului, am întâlnit-o pe maica Ecaterina, pe care am rugat-o să ne împărtășească din această atât de diferită și dificilă ascultare pe care trebuie să o împlinească aici.

„Eu cred că este cea mai frumoasă activitate pe care o pot face maicile în ascultare. Ne ocupăm de niște tinere pe care încercăm să le formăm, să le «brodăm» sufletește. Sunt copii extraordinari, dar care au nevoie de sprijin la învățătură și de stimularea aptitudinilor pe care multe din ele le au. Eu le ajut la broderie, la pictură, la sculptură, dar și la lecțiile de franceză, engleză, geografie, cultură civică, limba română. Avem o relație de caldă prietenie, de la soră la soră. Încercăm să le fim aproape și la bucurie, și la suferință. Ca toate adolescentele, și ale noastre trec prin aceleași etape ale maturizării. Și, atunci, principalele probleme care apar sunt legate de definirea personalității lor, de cunoașterea de sine, de modelarea temperamentului. Unele nu au avut în preajma lor modele, sau au avut antimodele care le-au influențat viața. De aceea ne mai confruntăm și cu complexele pe care ele le dezvoltă ca urmare a situației sociale a familiilor din care provin”, ne mărturisește maica Ecaterina.

Viața trăită ca miracol

La finalul vizitei în această comunitate diferită, dar atât de vie și ziditoare, aveam să descoperim roadele unei osteneli mult prea puțin cunoscute, din păcate, de către noi, cei care rămânem indiferenți și uneori ostili lucrării Bisericii. Ele nu se exprimă în cifre, în cuvinte de complezență, ci în mărturisiri. Căci, așa cum spune Einstein, „sunt două feluri de a-ți trăi viața: unul, de a crede că nu există miracole. Altul, de a crede că totul este un miracol”. Iar cuvintele fetelor asistate cu care am vorbit despre viața trăită în acest spațiu exprimă în fapt convingerea că, pentru ele, totul este un miracol!

Iulia Antohi, clasa a XI-a: „Mă aflu aici de la 14 ani. Am venit din comuna Rediu și sunt elevă la Liceul Pedagogic din oraș. Mă pregătesc să devin învățător-educator, dar îmi plac și medicina, și actoria, în general lucrul cu omul. Chiar acum voi merge la centrul cultural să dau niște probe pentru actorie. La început mi-a fost mai greu, având probleme de acomodare. Dar am realizat că nu este nimic întâmplător. Aici m-am aflat pe mine însumi, prin Dumnezeu. Mi-am descoperit viața, scopul”.

Adriana Radu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul economic „Virgil Madgearu”: „Eu am venit aici de la vârsta de nouă ani. Acum am 18. De loc sunt din Pechea, județul Galați. Mai am o soră cu mine aici, în clasa a XI-a, și un frate de nouă ani în sat. Aici mă simt... acasă! Locuim și trăim într-o comunitate specială și de aceea este nevoie să ne acceptăm unii pe alții. Aici, viața ne aduce un plus de educație, care ne pregătește pentru a ieși în societate, clar, și pentru a întâmpina problemele cu fruntea sus și a le rezolva. Aici aflăm că lumea nu este numai materială, ci și suflet. Tot ceea ce se petrece aici lucrează în timp, numai dacă știi să privești în urmă și dacă tu îți dorești cu adevărat ca viața să lucreze pentru tine. Îmi place canto. Recent, am reușit să iau un examen pentru a continua pregătirea la centrul cultural din oraș. Dar îmi place și marketingul. Pentru toate acestea mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu. În viață, nimic nu este întâmplător. Eu cred că El a vrut ca noi să ne aflăm aici și să trecem prin toate încercările acestea ca să putem deveni ceea ce suntem astăzi. Apoi părinților și, după aceea, celor de aici care ne-au acceptat și ne ajută în fiecare zi. Și, de ce nu, și nouă înșine, pentru că în noi se dă o luptă în fiecare zi și astfel dobândim conștiință și discernământ”...