„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ocrotiți de sfinții neamului lor
Praznicele mari ale Bisericii și ale neamului sunt în mod deosebit simțite în parohia „Duminica Sfinților Români" din Dublin, care îmbracă haine de sărbătoare atunci, având la icoane ștergare românești măiestrit lucrate de mâini țărănești, cruce de spice legată în tricolor, biserica fiind nu numai tinda Raiului, ci și prispa primitoare a casei românești de acasă, mângâind sufletul închinătorului înstrăinat și zdrobit de dorul Cerului și al gliei străbune. Viața acestei prime parohii ortodoxe pe pământ irlandez, înființată în 1981, poate constitui un model pentru comunitățile românești din străinătate.
Prezența românească ortodoxă în Irlanda, această țară insulară aflată la extremitatea vestică a Europei Occidentale, coboară în timp patru decenii, contopindu-se cu înseși începuturile Ortodoxiei pe aceste meleaguri îndepărtate.
Atunci, în 1981, se regăseau în Irlanda, trimiși fiind de Patriarhia Română pentru studii postuniversitare, trei preoți români ca într-o Mioriță românească translatată pe pământ celt, părintele Irineu Ilie (†1988), moldovean, părintele Teofil Panait (†1996), muntean, și părintele Ioan Irineu Crăciun, ardelean.
Negăsind nici un alt român ortodox trăitor atunci în Irlanda (toată prezența românească reducându-se la încă două persoane, un adventist foarte talentat în muzică, instrumentist la National Concert Hall din Dublin, și o săsoaică din părțile Timișoarei, care cu greu rupea câteva cuvinte românești) și aflându-se într-o țară unde practic nu se slujea nici măcar o singură Liturghie ortodoxă, în paralel cu studiile de la Universitatea Pontificală din Maynooth pentru care veniseră, cei trei s-au unit într-o lucrare de suflet de a reaprinde candela Ortodoxiei în acel loc. Este vrednic de notat faptul că Irlanda începuturilor primului mileniu creștin a fost o țară ortodoxă de tradiție celtică prin lucrarea misionară a luminătorului ei, Sfântul Ierarh Patrick (†461), devenit sfânt național, a cărui prăznuire este ținută până astăzi ca Zi Națională pe 17 martie.
Prezența aici a mulți monahi egipteni refugiați a pus bazele unei puternice vieți călugărești prin care Irlanda primului mileniu excela ca un adevărat Athos al Occidentului, având lavre cu sute de călugări, dintre care s-au ridicat apoi la cer nenumărați sfinți locali: Cuviosul Kevin, Cuvioasa Brigid, Cuviosul Columcille... în timp ce alții plecau spre Europa spre a o încreștina, ridicând pretutindeni crucea celtică a Soarelui celui adevărat, Hristos Dumnezeu.
Prima parohie ortodoxă multietnică pe pământ irlandez
După o întrerupere completă a tradiției celtice ortodoxe în Irlanda pentru mai bine de 1.000 de ani prin procesul de latinizare, pe la mijlocul secolului trecut au venit în Irlanda primele grupuri mici ortodoxe de greci/ciprioți, ruși în exil, sârbi și, interesant, câțiva arabi ortodocși: palestinieni și libanezi dintr-un total de mai puțin de 100 de persoane! Cu acești credincioși, ajutat pentru câteva luni de părinții pomeniți, care în 1982 s-au întors în țară, trecând ulterior la cele veșnice, părintele Ioan Irineu Crăciun a organizat prima parohie ortodoxă pe pământ irlandez, reînnodând cu trecutul celtic și începând slujirea regulată a Sfintei Liturghii sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, însă cu binecuvântarea Patriarhiei Române prin adresa patriarhală nr. 10895/1981 semnată de Patriarhul Iustin al României. Astfel se petrecea aici un lucru unic în istoria Ortodoxiei din diaspora europeană: pionieratul ortodox făcându-se aici de către români, spre deosebire de continent, unde peste tot începuturile Ortodoxiei sunt reclamate de greci sau de ruși.
Viața acestei prime parohii ortodoxe, pentru 20 de ani (1981-2001) singura în toată Irlanda, a fost departe de a fi ușoară, întrucât se desfășura în contextul unui catolicism irlandez militant, iar intern se confrunta cu nevoia osmozei a foarte diferitelor ei grupuri etnice, pe fundalul lipsurilor de tot felul și al mutărilor frecvente dintr-un spațiu într-altul. Cu tenacitate însă, părintele Irineu Crăciun a ținut ca Sfânta Liturghie să nu se întrerupă deloc în tot acest răstimp, indiferent de circumstanțe. „Ne-a învrednicit Dumnezeu, după 13 ani grei, să reconstruim, în 1994, clădirea unei foste fabrici ca prima biserică ortodoxă a Irlandei, făcând prima târnosire ortodoxă cu arhiereu în Irlanda, biserica aceasta devenind ulterior prin prezența și ajutorul masiv românesc prima ctitorie românească de suflet pe pământ irlandez. Aici am avut cinstea de a fi onorați cu prezența la Sfânta Liturghie a președintelui Irlandei, Mary MacAleese, în anul 2000, a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în 2005. Această primă biserică ortodoxă a Irlandei a devenit un reper în spectrul cultural și religios irlandez, câștigând considerația cunoscutului autor irlandez Pat Liddy, care a inclus-o în lucrarea sa «Dublin. From the 1st to the 21st Century», ce-i acordă o prezentare pertinentă, însoțită și de o ilustrare reușită a iconostasului din interior", ne-a mărturisit cu bucurie parohul bisericii cu hramul „Duminica Sfinților Români", părintele Crăciun.
Comunitatea românească din insulă sporește după 1989
Îndată după evenimentele din 1989 au sosit în Irlanda primii 12 români ortodocși declarați ulterior ca refugiați. Se făcea astfel începutul unui aflux românesc atras spre aceste meleaguri nefamiliarizate cu fenomenul exilului de mirajul economiei irlandeze care a durat până în 2007, când Irlanda a intrat într-o criză economică profundă. Au urmat alte valuri de români, crescând mereu numeric și ajungând la ordinul miilor. Cum era de așteptat, mulți dintre ei și-au îndreptat pașii spre singura biserică ortodoxă a țării. Un deceniu întreg (1991-2001), toți românii ortodocși veniți în Irlanda și-au plecat genunchii la spovedanie, și-au botezat copiii (peste 1.000), și-au legat viețile în cununie, și-au plâns și pomenit morții și au cinstit împreună, cu tricolor și Imn Național, Ziua României în fiecare an. Aici s-a născut în 1998 „Comunitatea Românească din Irlanda" ca entitate culturală și spirituală a tuturor românilor.
În 11 februarie 2010, Patriarhia Română, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a emis Apelul de revenire sub omoforul Bisericii-mamă a celor înstrăinați din fostul exil, devenit după 1989 diaspora românească. Preotul și credincioșii, cu un entuziasm greu de cuprins în cuvinte, au adoptat fără șovăire declarația de revenire canonică la Patriarhia Română.
Parohia „Duminica Sfinților Români" din Dublin
Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif i-a primit cu o imensă bunăvoință și părintească dragoste în Arhiepiscopia Europei Occidentale. Parohia a luat ființă prin Decizia mitropolitană 2070/5 mai 2010, păstrând hramul „Buna Vestire" în continuitatea slujirii anterioare și adăugându-i-se, din profundă simțire românească, cel de-al doilea, „Duminica Sfinților Români", devenind astfel Parohia Dublin III.
La Duminica Sfinților Români din 2010 a fost sărbătorit primul hram românesc într-un entuziasm patriotic greu de regăsit, mulți credincioși îmbrăcând portul tradițional și fluturând mândrul tricolor. Atunci, IPS Mitropolit Iosif a hirotonit al doilea preot pe seama parohiei nou-înființate, în persoana părintelui Petru Ioan Vlaic, mult îndrăgit de credincioși pentru zelul său în slujirea Bisericii. Însă parohia noastră a trecut și printr-o încercare, aceea de a nu mai putea sluji Liturghia în locația inițială. Astfel, în noiembrie 2010, a fost identificat un alt spațiu liturgic, în suburbia Blanchardstown a Dublinului.
Dar zidirea bisericii din sufletul celor 250-300 de familii de credincioși încredințați celor doi preoți slujitori spre păstorire, printr-o slujire neîntreruptă și o catehizare perseverentă, țintind spre o credință luminată, vie și lucrătoare în viața enoriașilor noștri, nu s-a oprit.
Astfel, copiii familiilor românești, de la 5 la 12 ani, sunt înscriși în Școala Parohială săptămânală în care deprind, pe lângă cunoștințe de catehism ortodox, și noțiuni elementare de limbă, cultură și tradiții românești. Adolescenții, în perioada critică de vârstă între 13 și 19 ani, sunt membri TOP - T(inerii) O(rtodocși) P(arohie), având întâlniri lunare pe teme de interes și preocupare ale vârstei și discuții duhovnicești constructive cu duhovnicul, ajutat fiind de trei tineri coordonatori. Tinerii în floarea vieții în continuitatea TOP-ului participă la sesiuni bilunare de discuții pe teme de credință ortodoxă și studiu biblic, orientat înspre edificare sufletească, în timp ce tuturor credincioșilor li se dă posibilitatea de a pune întrebări și a primi răspunsuri la preocupări duhovnicești la întâlnirea săptămânală cu preoții slujitori în programul „De vorbă cu credincioșii".
Au primit în dar un fragment din moaștele Sfântului Andrei Șaguna
„Ca urmare a acestei constante preocupări pastorale, mulți copii se împărtășesc la fiecare Sfântă Liturghie, în timp ce tinerii cântă la strană în biserica noastră, mereu însuflețită de prezența credincioșilor pe care, la rândul lor, preoții îi vizitează la casele lor", a adăugat părintele Ioan Crăciun. Viața parohiei din ultimii cinci ani a fost marcată de evenimentul central, acela al aducerii pe seama parohiei noastre a unui fragment din sfintele moaște ale Marelui Șaguna de către însuși succesorul său în tronul mitropolitan de la Sibiu, IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, la hramul Sfinților Români din 17 iunie 2012. Ulterior, sfintele moaște au fost așezate într-o raclă argintată, măiestrit lucrată la atelierele Sfintei Patriarhii din București. „Venirea la noi a Sfântului Andrei Șaguna a adus mult har în biserică, unde-i simțim prezența și în viața credincioșilor noștri, care-i aduc multă cinstire. Pe lângă acest eveniment central se înscriu și toate vizitele episcopale ale ierarhilor noștri, mai ales cu ocazia sărbătoririi hramului", a subliniat preotul Irineu Crăciun.
Liturghia slujirii aproapelui
Dar după slujba din biserică urmează și o a doua Liturghie, aceea a slujirii aproapelui aflat în nevoi. În mod curent, credincioșii vin în ajutorul celor aflați în nevoi din parohie sau din comunitatea românească din Irlanda în caz de boală, spre ajutorarea familiilor cu mulți copii și a bătrânilor, sau în situații de deces pentru repatriere. „În Postul Crăciunului organizăm colecte de anvergură constând în îmbrăcăminte și produse neperisabile pentru orfelinate sau case de plasament din România, cum ar fi «Elena Doamna» din Botoșani sau cel de la Mănăstirea Dumbrava din județul Alba."
Preoții slujitori împreună cu administrația parohială și credincioșii își doresc cel mai mult să aibă propriul locaș de închinare cu anexa lui, centrul parohial, care în diaspora constituie axa centrală a vieții și a spiritualității românești. Aici se cultivă valorile spirituale perene ale credinței ortodoxe și ale neamului, dând posibilitatea românilor de a-și vedea propriii copii născuți aici, departe de țară, îmbrăcând totuși portul românesc, rugându-se în limba mamei, încondeind un ou roșu la Paști și cântând colindul străbun la Crăciun.