Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie HomePage „Să trăim cu bucurie credința și identitatea ortodoxă”

„Să trăim cu bucurie credința și identitatea ortodoxă”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) HomePage
Un articol de: Victor Ionescu - 03 Iun, 2015

De curând am avut bucuria de a fi printre românii or­to­docși din Viena, unde preoți dăruiți de Dumnezeu cu mult har și cu neîntrecut spirit gospodăresc împreună cu vrednici enoriași au reușit să cumpere un loc și să zi­deas­că acolo o adevărată bijuterie - locaș de închinare pentru românii care viețuiesc în aceas­tă zonă a Austriei. Des­pre începuturile misiunii orto­doxe la Viena, despre viața comunității și despre tradițiile ortodoxe românești trăite departe de casă am stat de vorbă cu părintele Nicolae Dura, parohul co­munității românești din Viena.

Preacucernice părinte Nicolae Dura, vă rog la începutul dialogului nostru să ne relatați câte ceva despre începuturile misiunii ortodoxe românești la Viena, precum și ale slujirii sfinției voastre aici.

Prima capelă a comunității românilor de aici a fost închiriată în 1906, cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. În 1975, exact în urmă cu 40 de ani, începeam studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Cine ar fi crezut pe atunci că în anul 1993 voi ajunge preotul paroh al comunității ortodoxe române din Viena? De atunci și până în prezent m‑am străduit să slujesc, potrivit vocației preoțești, pentru hrănirea spirituală a fraților care trăiesc departe de țară și să reprezint Biserica de acasă, într‑o lume în care Ortodoxia este o „turmă mică”. Au fost reluate inițiativele pentru dobândirea unui teren și construirea unui locaș de închinare care să aparțină comunității românești din capitala austriacă. Astfel, biserica cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, zidită și pictată între 2002 și 2009, situată la adresa Simmeringer Hauptstr. 161, din sectorul 11 al Vienei, a fost sfințită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, în ziua de 14 iunie 2009. Un moment solemn și emoționant pentru noi, românii de aici. Astfel de sărbători îți dau putere, nădejde și multă bucurie. Cu această bucurie în suflet m‑am preocupat întotdeauna de îmbinarea armonioasă dintre Altar și slujirea pastorală, dintre amvon și munca intelectuală, dintre școală și Biserică, dintre studiul teologic și viața reală a credincioșilor noștri de azi.

Câți credincioși păstoriți în această parohie și cât de apropiați sunt românii din Viena de Biserică?

În Viena și împrejurimi comunicăm cu 1.500 de familii de români ortodocși. Pe aceștia îi slujim cinci preoți. Și aici, ca de altfel în toată diaspora, unii români ortodocși au legături statornice și fidele cu Biserica, dar sunt și compatrioți care apelează la Biserică doar pentru botez, cununii și ale slujbe. Unii ajung doar de Paști la biserică, alții deloc. Noi, cei din diaspora, suntem expuși la o viață mai complexă, pentru că, nefiind acasă, ne lipsește adeseori fundamentul esențial. Am auzit constatarea: „locuiesc aici, dar nu trăiesc, nu viețuiesc aici, ci undeva departe, adică acasă”. Nesiguranța și superficialitatea sunt mai prezente aici decât la cei care trăiesc acasă. S‑ar putea spune că experimentăm un sindrom al diasporei, adică ești în împrăștiere. În acest context, o comunitate religioasă omogenă și activă și familiile bine păstrate în unitate și iubire sunt, pentru noi, preoții, un sprijin real și absolut necesar. Pe de altă parte, există o grupă însemnată de creștini ortodocși care vin doar pentru câteva luni la lucru în Viena, alții care nu au nici un rost sau vreo rânduială pe aici, dar există și români ortodocși bine integrați în societatea vieneză, oameni care trăiesc și muncesc cinstit și se bucură de toate drepturile oferite de societatea austriacă. Statistic vorbind pot să vă informez că în această biserică am savârșit anul trecut 229 de botezuri, 32 de cununii religioase și 6 înmormântări.

Stăruim mult pentru o participare regulată și activă la sfintele slujbe ale Bisericii. Acestea sunt cheagul și aluatul care trebuie să dospească întreaga frământătură, care contribuie la întărirea con­științei apartenenței noastre la credința ortodoxă românească. Invităm stăruitor și asteptăm cu răbdare pe cre­dincioși la dialoguri duhov­nicești, la rugăciuni personale, la spovedanie. Este absolut necesar să facem asta pentru că adeseori românul aflat în diasporă își pierde sau își slăbește rădăcinile, iar identitatea lui devine din ce în ce mai difuză. Noi, ca preoți, nu‑i așteptăm doar în biserică, la slujbe, ci îi căutăm pe românii or­to­docși în școli, pentru ora de religie, în spitale, în aziluri și în închisori. Trebuie să întindem o mână de ajutor și o fărâmă de timp chiar și românilor care au di­ficultăți în societatea austriacă.

De ce vin românii cu drag și bucurie la biserică în diaspora?

Constat și sunt ferm convins că biserica, pentru foarte mulți frați români ortodocși din diaspora, este acel singur “acasă” al copilăriei, al tradiției noastre sfinte. La biserică ne întâlnim cu Dumnezeu și cu cei de o credință și o limbă cu noi, dar ne întâlnim, de bună seamă, și cu frații noștri rămași acasă sau plecați și mai departe. Numai că este o altfel de întâlnire. Ea se petrece în rugăciune și iubire cu toți cei dragi nouă, care fie viețuiesc acasă, în țară, fie au trecut în patria de dincolo de zări și acum trăiesc în comuniunea lui Dumnezeu din veșnicie.

Este greu să fii ortodox în Occident?

Este frumos și bine să fii și să trăiești în duhul sfintei Ortodoxii. Aici, în societatea occidentală, poate mai mult decât acasă, ne convingem de cuvintele Sfintei Scripturi, care spune că în lumea aceasta nu avem cetate stătătoare, ci o căutăm, fiind străini și călători pe pământ
 (Ps. 38,17; Ev. 11,13). Este o bucurie deosebită să‑ți poți trăi modul de viețuire ortodox într‑o lume, într‑o societate care nu este majoritar ortodoxă. Ortodocșii sunt aici „turma cea mica”, iar noi ne încurajăm permanent cu aceste memorabile cuvinte rostite de Hristos Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea împărăția!” (Lc. 12, 32). Așadar, și această „turmă” care trăiește în diaspora „a fost câștigată cu scump sângele Mântuitorului” și ea se cuvine să fie păstorită și hrănită spiritual de slujitorii Bisericii lui Dumnezeu, cu luare aminte, cu angajare sfântă și plenară pe cărarea mântuirii. Pastorația, hrănirea și însoțirea credincioșilor spre rai trebuie să o facem cu înaltă conștiință preoțească, fiindcă este vorba despre o lucrare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să lucrăm ca pentru Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă însuși Apostolul Pavel.

Ce mesaj transmiteți celor de acasă, cititori ai „Ziarului Lumina”?

Să ne trăim cu bucurie sfântă și cu mulțumire credința și identitatea noastră ortodoxă oriunde am viețui, fie că suntem acasă ori în diaspora. Așa să ne ajute Dumnezeu, prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților noștri ocrotitori!