Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie HomePage Slujirea aproapelui într-o parohie de țară

Slujirea aproapelui într-o parohie de țară

Un articol de: Dumitru Manolache - 02 Mai, 2018

Viața într-o parohie de țară, afectată ca mai toate enoriile similare din România de fenomenul grav al îmbătrânirii populației și plecării tineretului în afara granițelor în căutare de locuri de muncă, asigură prin slujirea preotului un sens major al viețuirii creștine: comuniunea. Astfel, eveni­men­tele comunității, problemele oamenilor, bucuriile, necazurile sau tristețile lor „se trăiesc” împreună. Semn că satul profund „respiră”, în continuitatea lui temporală și istorică. Lucru întâlnit și în Parohia Săcelu, Protopo­piatul Târgu Cărbunești, din Arhiepiscopia Craiovei.

Nu cu mult timp în urmă, am participat la Săcelu, județul Gorj, la un parastas, prilej cu care aveam să descopăr nu doar o impresionantă istorie a locului, ci și un mod de slujire preoțească a părintelui Vasile Dina, parohul din localitate. Prin activitatea sa pastoral-misionară asigură continuitatea comuniunii fră­țești a puținilor credincioși ră­mași în vatra lor strămoșească.

Viețuire istorică milenară

Localitatea Săcelu se află undeva la distanțe aproximativ egale, între Târgu Cărbunești și Târgu Jiu, într-o regiune deluroasă, străbătută de apa pârâului Blah­nița, într-un areal cu izvoare minerale și ape tămăduitoare descoperite și folosite de romani pe vremea când construiau castrul de la Curtișoara, de lângă Târgu Jiu. Semnele de locuire stabilă din epoca daco-romană, monumentele funerare dedicate lui Venisius Rusticanus și Venusiei Rusticana, precum și altarul votiv descoperit în apa Blahniței, închinat zeilor medicinei Esculap și Higya, de către M. Tiberius Marcianus, atestă așadar o vie­țuire puternică și existența unei „villa rustica” aici, după cum susțin cercetătorii Livian Radoescu și Dumitru Hortopan. Deși este mult mai veche, prima atestare documentară a localității datează de la 1480, de pe vremea domnitorului Basarab Voievod cel Tânăr, zis „Țepeluș”. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Dumitrache Săceleanu întemeiază aici primul pavilion pentru tratamentul suferinzilor, ceea ce mai târziu avea să devină o veritabilă stațiune de tratament pentru mineri, care funcționează și astăzi, dar neglijată, ca multe altele din România.

Din Săcelu a fost și părintele Constantin Ciocău, cel care, pentru credința lui, a fost închis în lagărele de muncă de la Salcia și Periprava și în alte închisori comuniste.

„Duhovnicia este o lucrare foarte importantă (...). Ea este arta artelor și știința științelor pentru un slujitor al Altarului, în primul rând pentru că se adresează celui mai de preț lucru al omului, sufletul (...). De aceea, avem nevoie de iubire, răbdare, milostenie, viață curată și de luptă permanentă împotriva păcatului”, i-a spus părintelui Vasile Dina, în urmă cu aproape un an, Înaltprea­sfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cu prilejul hirotesiei ca duhovnic. Acest îndemn este materializat de sfinția sa zi de zi, alternativ, în cele două biserici ale satului: cea din centrul localității, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, pictată de celebrul Iosif Keber, și cea din lemn, de pe deal, de la cimitir, monument istoric, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ridicată în secolul al XIX-lea și refăcută în secolul XX.

„Eu l-am înlocuit aici pe vrednicul părinte Ioan Jumulea, care a ajuns la vârsta pensionării. Suntem o comunitate restrânsă, cu circa 175 de familii. Dar, cum ne-a spus Mântuitorul Hristos, «unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu», numărul enoriașilor nu mai contează dacă Îl avem pe Hristos cu noi. Așa că, indiferent câți am mai rămas, facem eforturi să ducem corabia Bisericii mai departe. Pe lângă slujirea noastră curentă și cea duhovnicească, ne implicăm și în social. Facem eforturi să-i ajutăm pe cei în nevoi cu tot ce putem noi. De pildă, în această iarnă capricioasă, am asigurat combustibil lemnos pentru încălzire mai multor persoane din comunitate, mai ales femeilor în vârstă și văduvelor care nu au posibilitatea de a se aproviziona. Derulăm, de asemenea, un parteneriat extins cu școala, încercând să ne implicăm și noi, cât mai ziditor, în viața socială a comunității, în așa fel încât să-i apropiem și mai mult pe tineri de Biserică, să mergem împreună pe drumul mântuirii”, ne spune părintele paroh Vasile Dina.

Slava cerurilor și facerea mâinilor

Așa cum am aflat de la sfinția sa, marea problemă a localității este populația îmbătrânită, tineretul fiind aproape în totalitate plecat la muncă în străinătate. Bătrânii rămași acasă sunt de cele mai multe ori în situație de neajutorare. „De aceea încercăm să fim cât mai mult alături de ei, ca să le alinăm pe cât putem suferințele. Acesta este unul dintre rolurile Bisericii în societate. Facem tot ceea ce putem ca bogatul să-și lase milostenia în ascuns, cum se spune, iar săracul s-o primească nerușinat de nepu­tințele lui. Trăind de aproximativ un an în această parohie, am început să înțeleg și să cred că preotul de țară se află într-o relație mult mai apropiată cu enoriașii săi, cărora le cunoaște mult mai îndeaproape nevoile, decât preotul de la oraș. Acolo este mult mai mare agitație și nu prea ai cum să stai de vorbă cu credin­cioșii atât de des cum o facem noi la sate. Aici, timpul curge altfel și uneori chiar prisosește, ceea ce ne permite nouă, slujitorilor Bisericii, să discutăm, să înțele­gem mai bine problemele oamenilor, să fim mai mult alături de ei, de creația lui Dumnezeu, cum spune psalmistul: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”. Trăind în mijlocul naturii, înțele­gem mult mai bine și mai îndeaproape această zidire. De aceea avem datoria să ne potrivim mult mai mult și mai insistent lucrării lui Dumnezeu. Trăiesc astfel satisfacția de care ne-a vorbit ierarhul nostru la învestirea cu darul duhovniciei, pentru că slujesc lui Dumnezeu, din milostivirea Căruia se fac toate. Or, bucuria aceasta este suficientă pentru un preot, care mai întâi se face el slujitor”, ne-a mai mărturisit părintele paroh.

Am cunoscut astfel un mod de așezare în slujirea aproapelui, care reușește să transforme evenimentele comunității, problemele oamenilor, bucuriile, necazurile sau tristețile lor în trăire împreună. Semn că satul profund „respiră” în ritmul slavei lui Dumnezeu și că are viitor. Lucru pe care îl probează și organizarea aici, la Săcelu, în centrul de agrement din stațiune, a ediției de vară a taberei „ARC centenar, 2018”, destinată unui număr de 2.700 de români care trăiesc în afara granițelor țării. Proiect ce se adresează exclusiv tânărului, copilului, elevului român de pretutindeni și identității românești. O inițiativă a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni de o complexitate inedită, care unește din toate colțurile lumii români dornici să-și cunoască originea, țara, valorile și cultura care le definesc identitatea. Eveniment la care, cu siguranță, va fi prezentă și Biserica.