Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Moment aniversar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi

Moment aniversar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Tudorel Rusu - 13 Ianuarie 2018

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, a fost aniversat ieri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. La momentul festiv, iniţiat de dr. Ana-Nicoleta Grigore, au fost prezenţi studenţi teologi de la mai multe secţii, cât şi conducerea facultăţii.

Sala de curs T11 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a fost ieri neîncăpătoare pentru studenţii veniţi să îl felicite pe prof. univ. dr. Constantin Cucoş cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă. Cursul susţinut de domnul profesor studenţilor de la specializarea Asistenţă Socială s-a transformat astfel într-un moment aniversar, de la care nu a lipsit prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, lect. univ. dr. Constantin Iulian Damian, directorul de Departament, dr. Ana-Nicoleta Grigore, iniţiatoarea momentului festiv.

După o bogată cântare de „La mulţi ani!“ din partea studenţilor teologi, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan a adresat un cuvânt de apreciere pentru întreaga activitate a profesorului Constantin Cucoş atât la catedră, cât şi în slujba Bisericii: „Domnul profesor Constantin Cucoş este foarte cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate; nu mai are nevoie de nici o prezentare. Aş dori doar să adaug, având în vedere că îl cunosc de foarte multă vreme, că a fost şi este un om foarte harnic. Drept dovadă, şi în această dimineaţă a fost foarte matinal, ajungând la curs chiar mai devreme, conform proverbului «Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă şi viaţa de la început». Domnul profesor are o activitate impresionantă din punct de vedere ştiinţific, al cercetării, fiind cel mai de seamă reprezentant al domeniului în care activează, având contribuţii reale, de mare valoare, şi în ceea ce priveşte învăţământul religios. Nu există lucrare de grad didactic la noi în ţară, şi nu numai, în care profesorul Constantin Cucoş să nu fie citat consistent. În al doilea rând, domnul profesor este foarte angajat în viaţa Bisericii, fiind în trecut membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în acest moment delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească (Patriarhia Română) şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, comisia cultural-educaţională. Astfel, putem spune că pe linie didactică domnul profesor este la vârf, iar pe linie de implicare în viaţa Bisericii şi în învăţământul religios şi teologic este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi, cu un cuvânt ce cântăreşte greu“.

Vizibil emoţionat, profesorul Constantin Cucoş a mulţumit pentru momentul organizat, menţionând colaborarea frumoasă cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi amintind satisfacţiile profesionale deosebite pe care le-a avut din partea studenţilor teologi pe care i-a format: „Sunt foarte legat de această facultate de teologie. De la bun început am ţinut să susţin cursuri la această instituţie de învăţământ superior şi pot spune că cele mai mari bucurii şi satisfacţii de ordin profesional-didactic le-am avut la această facultate şi sper să le am în continuare. Sigur, lucrul acesta a fost posibil şi prin aportul studenţilor teologi, care sunt deosebiţi; de-abia aştept, de pildă, începând cu semestrul următor, să ţin cursuri şi la secţia Pastorală, având în vedere că s-a reactivat modulul psihopedagogic şi pentru aceşti studenţi“. De asemenea, domnul profesor a anunţat următoarea sa carte, care va avea ca tematică Filosofia educaţiei, în care filosofia creştină cu sensurile pierdute ale pedagogiei va constitui un capitol esenţial: „Gândul meu acum se îndreaptă spre următoarea carte, care va fi o filosofie a educaţiei, o zonă mai puţin explorată. Doresc să defrişez acest teritoriu care mi se pare important, căci fără o viziune, fără un scop, fără o finalitate, orice proces paideic nu se poate derula“.

„Profesorul Constantin Cucoş este un reperaxiologic pentru generaţii de educatori“

Dr. Ana-Nicoleta Grigore, diriguitorul evenimentului, a subliniat modestul şi firescul gestului conducerii facultăţii şi al studenţilor pentru o personalitate imensă a mediului academic ataşată Bisericii, „cu care avem bucuria să fim contemporani“: „Studenţii facultăţii de teologie sunt cu atât mai mult interesaţi şi ataşaţi de lucrările profesorului, cu cât planurile sale de viitor vizează domeniul filosofiei educaţiei, fundamentul ruinat de numeroasele reforme ale sistemului educaţional românesc. Constantin Cucoş are o carieră universitară de peste 30 de ani, iar în ultimii douăzeci de ani, în calitate de profesor universitar doctor, deţine numeroase funcţii administrative în organismele academice şi bisericeşti. A scris şi a susţinut sute de articole ştiinţifice, în jur de douăzeci de lucrări în calitate de autor unic, fiind o prezenţă referenţială în toate listele bibliografice ale domeniului Ştiinţe ale Educaţiei. Totodată, domnia sa s-a remarcat prin fermitatea şi rigoarea cu care a apărat elementele identităţii noastre culturale şi antropologice atât de contestate în societatea corectitudinii politice. Profesorul Constantin Cucoş este un reper axiologic pentru generaţii de educatori pe care i-a format prin cuvântul şi pilda vieţii sale“.