Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Acţiune caritabilă desfăşurată de ASCOR, filiala Târgu Jiu
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), filiala Târgu Jiu, au organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, o activitate caritabilă pentru beneficiarii Centrului de plasament pentru copii din localitatea Vădeni, judeţul Gorj. Cu acest prilej, în 29 octombrie, reprezentanţii ASCOR Târgu Jiu le-au oferit daruri, constând în produse alimentare.
„Voluntariatul este forma cea mai simplă prin care poți să oferi sau să întorci un bine. Ghidați de aceste cuvinte, cu sprijinul oamenilor de bine, am hotărât să ne revedem săptămâna trecută cu prietenii din Centrul de plasament pentru copii din zona Vădeni. Centrul condus de Sorin Torop a devenit pentru noi un loc familiar pentru că, de mai bine de un an, desfășurăm numeroase activități cu tinerii din acest centru și ne bucurăm laolaltă cu ei. De fiecare dată, copiii ne primesc cu mare dragoste și cu bucurie, iar noi ne încărcăm sufletește cu emoția și entuziasmul lor”, a subliniat Georgiana Popescu, preşedinta ASCOR Târgu Jiu.
De-a lungul timpului, filiala din Târgu Jiu a Asociaţiei Studenţilor Creștin-Ortodocși Români a organizat numeroase acţiuni caritabile atât pentru copiii din centrele de plasament, cât şi pentru persoane aflate în nevoie sau pacienţi spitalizaţi, prin campanii de donare de sânge. Prin intermediul campaniilor de conştientizare şi al acţiunilor umanitare, ASCOR Târgu Jiu a reuşit să sprijine un număr semnificativ de copii şi de familii dezavantajate social şi să creeze solidaritate în rândul oamenilor, în scop filantropic. În perioada pandemiei, aceste campanii au fost desfăşurate respectând normele sanitare în vigoare.



.jpg)