În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
Acţiune de donare de sânge la Mizil
La dorința oamenilor de a veni în ajutorul semenilor și cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină din Ploiești, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul prahovean Mizil a organizat marţi, 4 februarie, o acţiune de donare de sânge în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română „Donează sânge, salvează o viaţă!” La această acţiune au participat aproximativ 70 de persoane, majoritatea lucrând la o croitorie din oraș. Directorul Centrului de Transfuzie ploieştean, dr. Georgeta Hanganu, a evidențiat fapta bună săvârşită în ziua Centenarului Patriarhiei Române: „Aceiaşi oameni minunați şi inimile lor generoase au făcut dintr-o zi friguroasă de iarnă una de bucurie şi speranță. Mulţumim donatorilor din oraşul Mizil şi tuturor celor care au organizat evenimentul, ai cărui principali artizani au fost părintele Alexandru Croitoru şi ajutorul său, Alexandru Paraschiv”.
La rândul său, părintele Alexandru Croitoru a mulţumit tuturor participanţilor la acţiune.
Conform raportului sinteză al activităţilor Patriarhiei Române, doar în anul 2024, „la campaniile organizate în cuprinsul Patriarhiei Române au participat 11.580 de donatori de sânge și au fost colectați 5.136 de litri de sânge, dintre care 2.130 de donatori și 1.000 de litri de sânge sunt rezultatele celor 13 ediții ale campaniei «Donează sânge, salvează o viață!», derulată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului”.



.jpg)