Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Acțiune socială a Parohiei Dorobanți din București
Parohia Dorobanți din Capitală a organizat miercuri, 5 aprilie, o acțiune socială de ajutorare a 41 de elevi din comuna Jugureni, județul Prahova. Acțiunea se înscrie în cadrul Proiectului sociocultural „Ajută-i să studieze!” al parohiei bucureștene.
Slujitori și credincioși de la Parohia Dorobanți din București au mers ieri, 5 aprilie, în comuna Jugureni din Prahova. Au transportat o cantitate impresionantă de ajutoare pentru elevi de la școala gimnazială din localitatea prahoveană și pentru familiile lor, cu probleme financiare. Elevii au primit dulciuri, alimente, haine, rechizite, cărți, precum și alte daruri care au fost împărțite în funcție de nevoile fiecăruia. Au beneficiat în urma acestei acțiuni 41 de elevi de la clasele 1-8. Această acțiune socială face parte din cadrul unui proiect general al Parohiei Dorobanți din București de a sprijini cu diferite ajutoare pe elevii săraci din Jugureni, dar și de a-i ajuta să continue studiile și să meargă la școală.
„Prezenta acțiune este parte a proiectului sociocultural al parohiei noastre, intitulat «Ajută-i să studieze!», care a fost inițiat și implementat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Acest proiect s-a instituționalizat și prin semnarea unui protocol de colaborare cu Școala Gimnazială din Jugureni, care deservește una dintre cele mai sărace comunități din județul Prahova”, ne-a spus părintele arhidiacon Nicolae Stanciu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și slujitor la Parohia Dorobanți.
Parohia Dorobanți va organiza astfel de acțiuni cu prilejul marilor sărbători din anul bisericesc, precum și excursii și pelerinaje cu elevii din Jugureni, și va înființa și un fond de acordare a unor burse pentru elevii buni la carte care doresc să își continue studiile la liceu și mai departe. „Liceele și școlile care sunt în raza Parohiei Dorobanți nu necesită astfel de acțiuni sociale, care sunt îndreptate spre oamenii mai săraci, cu nevoi speciale. Am indentificat cu ajutorul unui preot din Prahova localitatea Jugureni, la 18 km de Mizil, unde elevii chiar au nevoie de ajutor și sprijin pentru a merge la școală. Am făcut un comitet de voluntari la parohie care se ocupă cu organizarea unor astfel de acțiuni de ajutorare și am încheiat un protocol cu Școala Gimnazială din Jugureni pentru a avea un cadru legal în care să ne desfășurăm”, ne-a spus părintele Gheorghe Zaharia, slujitor la Parohia Dorobanți și coordonatorul Proiectului sociocultural „Ajută-i să studieze!”.



.jpg)