Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Activităţi sociale în Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la inițiativa preoților Petre Iulian Lixandra și Efrem Ovidiu Stanciu, cu sprijinul membrilor Consiliului parohial și ai Comitetului parohial din Parohia Călimănești II, au fost organizate în această perioadă o serie de activități sociale prin care au fost oferite pachete cu hrană vârstnicilor, bolnavilor și copiilor care provin din familiile defavorizate. „S-a dorit ca prin această acțiune social-filantropică să aducem un strop de bucurie copiilor, bolnavilor și bătrânilor parohiei și să intensificăm actele de milostenie pentru persoanele și familiile aflate în situații de risc social”, a precizat părintele paroh Petre Iulian Lixandra.
Tot în această perioadă, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului și Protoieria Râmnicu-Vâlcea au organziat o amplă activitate social-filantropică în mai multe parohii. Astfel, au fost sprijinite mai multe familii cu copii din municipiul Râmnicu-Vâlcea și din comunitatea de rromi de la Colonie Nuci. „Beneficiarii au primit articole vestimentare, încălțăminte, jucării, precum și produse electrocasnice. O mamă care își crește singură cei 5 copii a primit o mașină de spălat, familia unui bărbat văduv care are grijă de cei 2 copii, a căror casă a fost afectată recent de un incendiu, a primit un frigider, iar o familie de etnie rromă, cu 10 copii, a primit un aragaz, precum și pachete cu obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării”, a precizat Viorica-Adriana Iancu, consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.
De asemenea, la începutul lunii noiembrie au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Parohia „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea, prin care au fost dăruite haine, încălțăminte, alimente și jucării, donate de către enoriașii parohiei familiilor de rromi din comunitatea Plavaia, localitatea Muereasca. Această acțiune s-a desfășurat în cadrul programului „Av paś o Del - Vino lângă Dumnezeu”.



.jpg)