La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Aparatură medicală donată de Arhiepiscopia Timișoarei
În contextul actualei pandemii din țara noastră, Arhiepiscopia Timișoarei a desfășurat diverse acțiuni social-filantropice, venind astfel în sprijinul oamenilor depistați cu noul coronavirus, precum și al cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta pentru combaterea epidemiei și în ajutorarea persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu.
În urma consultărilor dintre Mitropolitul Banatului și dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a semnat vineri, 27 martie, contractul de achiziție a 4 echipamente medicale de monitorizare pacienți, în valoare de 30.416 de euro, necesare pentru detectarea și afișarea imediată a informațiilor de diagnostic în cazurile de coronavirus. Echipamentele medicale, compuse din: Stație Diagnostic DS20 - Versiune Massimo (ce include următorii parametri: ECG (12 leads), Respirație, Masimo Pulse Oxyimetry SpO2, Presiune arterială non-invazivă NIBP), troliu suport stație de diagnostic și termometru de arteră temporală, vor fi donate Secției ATI din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.
Tot pentru a veni în ajutorul pacienților cu probleme respiratorii, Arhiepiscopia Timișoarei a donat două concentratoare de oxigen Spitalului CFR din Timișoara, dispozitive necesare pentru filtrarea aerului și pentru hidratarea îmbunătățită a mucoasei nazale.
Pe lângă donarea de aparatură medicală, Arhiepiscopia Timișoarei, încă de la începutul lunii, a încheiat un protocol de colaborare cu DSP Timiș, cu privire la prepararea de hrană caldă și transport umanitar de produse de igienă și alimente pentru familiile aflate în izolare din județ. Totodată, Fundația Filantropia Timișoara a asigurat, până în prezent, hrană caldă, preparată la bucătăria Liceului Teologic „Sfântul Antim Ivireanul”, pentru 45 de familii aflate în izolare. Nu în ultimul rând, o tonă de produse alimentare au fost donate direct unor instituții, precum Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel, Spitalul de Psihiatrie Gătaia ori Cantina socială a Primăriei Timișoara.
Pentru evitarea infecțiilor și stoparea pandemiei cu noul coronavirus, Arhiepiscopia Timișoarei a cumpărat 300 de litri de materiale de igienizare, detergenți pentru haine, vase și pardoseli, ce urmează să fie distribuiți unităților medicale și locașurilor de cult. Preoții din cadrul eparhiei sunt în permanentă legătură cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, oferind sprijin duhovnicesc și material cu toate cele necesare unui trai decent. Având în vedere măsurile restrictive ce privesc limitarea libertății de mișcare și întrunire a cetățenilor, arhiepiscopia a distribuit 5.000 de cărți de rugăciune și tipărituri ziditoare de suflet, pentru apropierea de Dumnezeu și pentru petrecerea timpului în familie.