Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Arhiepiscopia Dunării de Jos sprijină cadrele medicale în lupta cu coronavirusul
În cadrul parteneriatului dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Maternitatea „Buna Vestire” din municipiul Galaţi, instituţie medicală desemnată pentru primirea gravidelor care au fost infectate cu noul coronavirus, se desfăşoară în aceste zile programul de sprijinire a personalului medical al maternităţii cu produse de dezinfectare şi materiale de protecţie.
Centrul eparhial, în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, oferă materiale de igienă şi viziere. Acestea vor fi oferite medicilor, asistentelor şi infirmierelor de la Maternitatea „Buna Vestire” pentru protecţia împotriva coronavirusului.
„Suntem în faza în care cerem acordul medical al autorităţilor şi apoi se poate trece la producţie în regim de urgenţă. Aceste echipamente sunt destinate cu precădere celor care luptă în linia întâi, adică medici şi asistente”, a explicat prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, preşedinte al Senatului universității gălățene. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat un mesaj de speranţă şi încurajare pentru toţi ostenitorii şi pacientele din cadrul acestui aşezământ medical.



.jpg)