Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină cetățenii ucraineni greu încercați
Și astăzi, 26 februarie 2022, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a aflat lângă cei greu încercați, cetățenii ucraineni care au trecut frontiera prin punctul vamal Siret.
Arhiepiscopia a pus la dispoziție voluntari vorbitori de limbă ucraineană, iar întreaga noapte a fost asigurată prezența reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la punctul de trecere a frontierei Siret, dar și la Gara Burdujeni-Suceava. În plus, clerici și voluntari au transportat cetățeni ucraineni la centrele de cazare din municipiile Rădăuți și Suceava.
Au fost asigurate constant distribuirea alimentelor și a apei, direcționarea către locurile de cazare, oferirea de informații privind călătoria pe teritoriul României.
Totodată, au fost mobilizate echipe de voluntari care s-au ocupat de procurarea de jucării pentru a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor care trec granița în aceste zile.
Atât ieri, cât și astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în punctul de frontieră Siret, a vorbit cu voluntarii și s-a asigurat de bunul mers al acțiunilor de sprijinire a celor aflați în nevoie.
Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, membri ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) și ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), precum și clerici și enoriași ai parohiilor aflate în apropierea punctului de frontieră Siret se implică în distribuirea cât mai rapidă a produselor colectate.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților mulțumește credincioșilor, clericilor, voluntarilor și tuturor celor care au susținut această inițiativă, dăruind din puţinul sau mai multul lor, pentru a fi alături de cei greu încercați în aceste zile. Pe lângă donații, au fost primite și numeroase mesaje prin care creștini din eparhie, dar și din străinătate și-au anunțat intenția de a se implica în campania de într-ajutorare, prin asigurarea unor spații de cazare, dar și prin trimiterea de produse de strictă necesitate.
Gândul de recunoștință se îndreaptă și către autoritățile locale și instituțiile abilitate, care depun efort susținut pentru a veni în întâmpinarea refugaților ucrainieni cu toate cele necesare, dar și către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, pentru cele 2 tone de produse sanitare și alimente neperisabile trimise, și către toate eparhiile din cadrul Patriarhiei Române, care au răspuns apelului Preafericitului Părinte Patriah Daniel, alăturându-se acestui demers filantropic.
În contextul actual al crizei umanitare din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conturat un program de sprijin, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. În acest sens, a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de sprijin în acest moment pentru cetățenii ucraineni aflați în tranzit sau care intenționează să rămână pe teritoriul României.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților face un apel către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate. Mai mult, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.