La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
Campania „Ajută un bătrân să zâmbească” în Arhiepiscopia Timișoarei
În județul Timiș, în urma campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească” derulată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, 25 de vârstnici aflați în situații dificile au primit gratuit câte un metru cub de lemne pentru încălzirea locuințelor. Această acțiune s-a desfășurat în parohiile Sâlha și Gruni din Protopopiatul Lugoj al Arhiepiscopiei Timișoarei și a fost de mare ajutor credincioșilor care se pregătesc să întâmpine această iarnă.
La acțiune au participat părintele consilier patriarhal Ciprian Ion Ioniță, președintele Federației Filantropia, părintele Cristian Pavel, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Timișoarei, precum și preoții Adrian-Dumitru Avram și Petru Pereș din parohiile Sâlha și Gruni. Vârstnicii, care deseori își duc traiul în case friguroase, au întâmpinat cu emoție și recunoștință sprijinul oferit. Pentru organizatori, satisfacția a fost imensă, fiecare zâmbet al beneficiarilor fiind o dovadă a impactului profund al acestei inițiative.
Peste 1.000 de persoane din întreaga țară au beneficiat până acum de sprijin prin intermediul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească” prin oferirea de medicamente, acoperirea costurilor rețetelor medicale și facturilor de energie, precum și distribuirea de lemne pentru foc, pachete cu alimente de bază, produse de igienă și articole de uz casnic, ne-a transmis părintele Marius Mircia.



.jpg)