Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Campania „Donează sânge, salvează o viață!” la un deceniu de la înființare
În perioada 24-27 aprilie, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului desfășoară o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, care anul acesta împlinește 10 ani de la prima activitate menită să vină în ajutorul celor care au nevoie de sânge, se arată într-un comunicat semnat de coordonatorul campaniei, Constantin Jiga.
Această ediție, a 31-a, este organizată în colaborare cu Jandarmeria Română și Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Profesor Doctor Nicolae Nestorescu”, desfășurându-se la nivel național. Un număr de 1.000 de jandarmi, ofițeri și subofițeri din toată țara sunt așteptați la centrele de transfuzie sanguină din municipiile reședință de județ, la care se vor adăuga alți 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din București, toți arătând și de această dată cum grija față de semeni este permanentă, iar dragostea și prețuirea pentru cei aflați în suferință, pentru cei care așteaptă o șansă la viață reprezintă o datorie pe care jandarmii români o onorează de fiecare dată.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale vor furniza donatorilor apă, ceai, cafea și produse alimentare necesare înainte și după actul medical desfășurat pe parcursul celor 4 zile de donare de sânge.
Campania „Donează sânge, salvează o viață!” a debutat în anul 2013, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub purtarea de grijă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, coordonatorul acestui proiect, dar și al grupului de voluntari de la Paraclisul Catedralei Naționale. În cei 10 ani de activitate s-au recoltat aproximativ 22.500 de litri de sânge de la peste 40.000 de donatori fideli. În același timp, prin această campanie, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la dotarea cu aparatură medicală a centrelor de transfuzii din București, Ploiești, Constanța, Cluj și a Centrului de Transfuzie Sanguină al MApN cu echipamente în valoare de 130.000 de euro.



.jpg)