În perioada 14-19 noiembrie, la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae”-Bucu, județul Ialomița, s-a desfășurat campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, în cadrul Strategiei naționale de acțiune comunitară. Prin această activitate, voluntarii au avut prilejul de a dărui cu mult drag și bucurie din roadele toamnei unor familii și persoane vârstnice care au nevoie de sprijin, beneficiari ai Protopopiatului Slobozia. Prezent la activitate, părintele protopop Laurențiu Cioranu a felicitat gestul micilor voluntari, îndemnându-i să își păstreze bunătatea și să înmulțească fapta cea bună pe tot parcursul vieții. Elevii au fost îndrumați să spună ce reprezintă pentru ei voluntariatul și ce simt atunci când dăruiesc.
Campania „Mâinile bucuriei” în Episcopia Caransebeșului
Campania umanitară „Mâinile bucuriei” a ajuns la opt săptămâni de desfășurare în orașul de reședință al județului Caraș-Severin. Începută la 16 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a avut ca scop principal ajutorarea persoanelor vârstnice din municipiul Reșița, aflate în grupa de risc în contextul pandemiei de COVID-19.
În decursul campaniei, organizatorii și voluntarii au dezvoltat încă o ramură, care vizează ajutorarea a 15 familii numeroase nevoiașe și a aproximativ 60 de persoane bolnave sau cu o situație financiară precară, prin oferirea zilnică a câte unei mese calde, în scopul de a le sprijini să treacă mai ușor peste această perioadă de criză.
Miercuri, 6 mai, o echipă de voluntari s-a deplasat în diferite cartiere ale municipiului de pe Bârzava, distribuind vârstnicilor și copiilor pachete cu mâncare caldă, alimente și produse igienico-sanitare. Având deja ca parteneri implicați în această campanie Direcția de Asistență Socială, Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Asociația Guerrilla MC România, Liga Studenților Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, Compania Autonom Rent-a-car, precum și restaurante din Reșița care asigură zilnic cele aproximativ 60 de mese calde, această activitate se bucură și de sprijinul unor oa-meni de bine care și-au manifestat dorința de a se alătura acestei cam-panii prin donații în bani sau prin cumpărarea de alimente și produse igienico-sanitare pentru familiile nevoiașe, beneficiare ale acestei activități.
Totodată, prin intermediul Fundației Comunitare București, cu sprijinul Fundației Comunitare Banatul Montan, campania umanitară a primit o finanțare în valoare de 5.000 de euro, printr-un grant oferit de Banca ING România, în scopul susținerii acestei activități și al desfășurării ei cât mai mult timp, până în momentul în care beneficiarii vor reuși să stabilizeze situația financiară dificilă prin care trec.
Până în prezent, prin campania umanitară „Mâinile bucuriei”, s-a reușit distribuirea a 1.100 de mese calde, iar valoarea totală a depășit suma de 15.000 de lei.
Campania umanitară „Mâinile bucuriei” este o inițiativă a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, prin intermediul căreia aceștia au dorit să vină în ajutorul celor aflați în nevoi, în această pe-rioadă. Activitate caritabilă va exista în municipiul Reșița atât timp cât situația, solicitările și nevoile din partea persoanelor aflate în dificul-tate vor continua să apară.
Cei care doresc să sprijine activitatea desfășurată prin intermediul acestei campanii umanitare o pot face fie prin donații în bani în contul Asociației Centrul de Tineret Moniom (IBAN: RO87BTRLRONCRT0270766801, Banca Transilvania, Asociația „Centrul de Tineret Moniom”, CUI: 33907287), donații în bani la oricare dintre voluntarii campaniei, fie prin donarea de produse alimentare, medicamente și obiecte igienico-sanitare.