Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Casă de tip familial pentru 10 copii din Săvinești, județul Neamț
Joi, 22 aprilie, cea de-a treia casă socială din comuna nemțeană Săvinești a fost inaugurată. Locuința de tip familial a fost construită pe terenul donat de Parohia „Sfinții Voievozi” și va găzdui 10 copii și tineri instituţionalizaţi.
Căminul social „Ștefan”, destinat copiilor din centrele de plasament, a fost ridicat cu sprijinul autorităților locale de către o fundaţie şi o societate comercială. Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare, oficiată de un sobor de preoți din Săvinești și Piatra Neamț.
Părintele paroh Petru Munteanu a afirmat că beneficiarii acestui așezământ vor putea merge la școala din Săvinești, la biserica parohială și vor avea șansa să participe la diferite activități: „Acest cămin face parte dintr-un proiect de incluziune socială. Copiii orfani vor învăța aici, vor locui în Săvinești, din dorința de a fi integrați din punct de vedere social. Tot aici, tinerii vor participa la diferite activități social-educative. Ne propunem ca aceștia să aibă posibilitatea să participe și la serviciile religioase ale parohiei noastre, sub îndrumarea pedagogilor și a personalului de specialitate”.
Casele de tip familial reprezintă o alternativă eficientă pentru sistemul de protecție socială, iar scopul lor este să înlocuiască treptat centrele de plasament.



.jpg)