Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Concert de colinde şi acţiune filatropică la o cantină socială din Capitală
Cantina socială „Sfânta Filofteia” din sectorul 4 al Capitalei a găzduit miercuri, 18 decembrie, serbarea tradiţională de Crăciun, care a inclus momente artistice și o acţiune filantropică ai cărei beneficiari au fost persoanele aflate în evidenţa instituţiei.
Copiii din clasa a 4‑a a Şcolii Gimnaziale nr. 97, coordonați de prof. Alina Dima, au interpretat colinde tradiționale și au dăruit fiecărui beneficiar un pachețel cu produse de igienă, pregătit cu drag. Lor li s‑au alăturat elevi de la Colegiul Național „George Enescu", îndrumați de prof. Raluca Neagu, care au încântat audiența cu talentul lor. Colindătorii au fost răsplătiți cu daruri oferite de Parohia „Manu Cavafu” din cadrul Protopopiatului Sector 4 Capitală, iar atmosfera de sărbătoare a fost completată de decorurile festive, tradiţionalul brad de Crăciun și ornamente specifice oferite cu dărnicie de Parohia „Sfântul Proroc Daniel".
La finalul evenimentului, toţi cei prezenți s‑au bucurat de o felie din tortul oferit de Parohia Progresul III.
Colindele interpretate de copii, darurile oferite din suflet și bradul de Crăciun frumos împodobit au creat o atmosferă de sărbătoare, întărind legăturile din familia cantinei noastre sociale.



.jpg)