Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Daruri pentru copii in partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au oferit joi, 17 decembrie, cadouri copiilor de la Centrul de zi „Patriarh Justinian Marina” din Bucureşti. Cei mici au primit în dar haine, ghete, dulciuri și jucării.
Totodată, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au adus cu ei și un grup de colindători. „Copiii de la Centrul «Patriarh Justinian Marina» au reîntâlnit acești filantropi care au grijă de zilele lor de sărbătoare. Pachetele au fost mult așteptate și bine primite de copii. Înainte de a le primi, ei au participat alături de acești oaspeți deosebiți la un concert special de colinde pe care le-au interpretat cu multă dăruire. Copiii au învățat foarte multe lucruri din această întâlnire-eveniment și vor vorbi în familiile lor despre semnificația unei zile ca aceasta”, a precizat Nicoleta Negraru, psihopedagog al Centrului de zi „Patriarh Justinian Marina”.
Acțiunea face parte din proiectul „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, susținut de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale. „Este o bucurie şi pentru parohia noastră. Membrii corului sunt atât teologi, cât şi absolvenți de alte facultăţi din diverse domenii de activitate, tineri care au ajuns să cânte alături de noi încă de acum 15 ani muzica aceasta divină, bizantină. Este un cor înființat pe lângă Parohia «Sfântul Vasile»-Ploiești și în fiecare an mergem împreună și aducem bucurie, vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos prin colinde, acolo unde ne este cerut lucrul acesta”, ne-a declarat pr. paroh Toma Dumitru de la Parohia Bâra, județul Prahova.
Prin intermediul campaniei „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au sprijinit de la începutul pandemiei peste 3.500 de familii. „A fost o zi în care am adus multă bucurie în sufletele copiilor. Ne-am bucurat pentru că am reușit să le oferim exact ceea ce își doreau ei. L-am adus pe Moş Crăciun, cel care le aduce de fiecare dată daruri minunate”, a arătat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.