Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș şi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Alba Iuliei au vizitat miercuri, 18 decembrie, copii defavorizați din județul Mureș. Peste 350 de
Daruri pentru copiii de la Centrul „Sfânta Sofia” din Bucureşti
Copiii asistaţi la Centrul de zi „Sfânta Muceniţă Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care funcţionează în cadrul Parohiei Scaune din Protopopiatul Sector 3 Capitală, au fost beneficiarii unei acţiuni social-filantropice desfăşurate în data de 26 aprilie, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Aceştia au primit pachete cu alimente, dulciuri şi alte produse de strictă necesitate, cu ocazia sărbătorilor pascale.
În perioada Sfântului şi Marelui Post, copiii asistaţi în cadrul Centrului de zi „Sfânta Muceniţă Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor au desfăşurat campania „Cruci de bucurii prin mâini de copii”. Aceștia au confecţionat semne de carte cu cruce, precum şi cruci din fâşii de piele pe suport de lemn, care au fost prezentate într-o expoziție vernisată luni, 26 aprilie, la centru.
Profesoara Oana Hondrea, coordonatoarea proiectului, a arătat care a fost obiectivul activității: „Am modelat crucile din lut sau pastă modelatoare, iar după pictare au fost înnobilate cu şnururi de piele naturală. O altă parte a proiectului a fost realizarea unor cruci din bucăţele de piele, pe care le-am montat pe blaturi de lemn. Titlul expoziţiei a venit ca urmare a zâmbetului de mulţumire al celor mici după ce au realizat crucile”.
Programul activităţii a inclus şi un miniconcert de pricesne. După aceasta, profesoara Viorica Provian, unul dintre voluntarii centrului, a vorbit despre însemnătatea praznicului Floriilor: „Această expoziţie este un spectacol de lumină şi cromatică. Regăsim aici simbolul infinitului îmbrăţişării lui Dumnezeu, spicul ca hrană pentru toţi, macul, care reprezintă jertfa, şi laleaua albă, care semnifică inima şi puritatea copiilor”.
La final, copiii au primit pachete cu alimente şi produse de strictă necesitate. Părintele consilier eparhial Ionuţ Tutea de la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat faptul că această acţiune face parte dintr-o campanie prilejuită de apropierea Sfintelor Paşti: „Acţiunea face parte dintr-o suită de activităţi social-filantropice şi culturale pe care le desfăşurăm cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în această perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Reprezintă o încununare a eforturilor artistice ale copiilor de la centru care au simţit şi bucuria primirii de daruri pe care le-am pregătit înaintea Sfintelor Paşti cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, constând în alimente şi produse de strictă necesitate”.
Semnele de carte şi celelalte obiecte confecţionate în cadrul acestei campanii desfăşurate de Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” vor fi dăruite sponsorilor şi persoanelor care sprijină activitatea instituţiei.