Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Daruri pentru persoane defavorizate din Protoieria Sector 5 Capitală
Peste 100 de persoane din familii defavorizate din Protoieria Sector 5 Capitală au primit luni, 18 aprilie 2022, pachete cu alimente pentru masa de Paști. Acțiunea face parte din proiectul „Primăvara Învierii”, care a cuprins și ateliere de creație în cadrul cărora au fost confecționate decorațiuni dedicate acestei sărbători. Toți copiii implicați au primit dulciuri și rechizite.
Ca în fiecare an, în apropierea marilor sărbători din cursul anului bisericesc, Protoieria Sector 5 Capitală organizează acțiuni social-filantropice. Pe lângă acest ajutor periodic, la Cantina socială „Sfânta Cuvioasă Parascheva” aproximativ 50 de persoane primesc zilnic o masă caldă. „În această săptămână, pe lângă post și rugăciune, trebuie să ne gândim și la iubirea milostivă față de aproapele nostru. Ne-am gândit să oferim un ajutor persoanelor defavorizate din sectorul 5 al Capitalei. Au fost pregătite peste 100 de pachete care au conținut ouă, cozonac, carne și alte bunătăți pentru masa de Paști. Ne bucurăm că și anul acesta am oferit daruri. Suntem alături de persoanele defavorizate din Protopopiatul Sector 5 Capitală. Le oferim daruri la toate sărbătorile importante din cursul anului bisericesc. La Cantina socială «Sfânta Cuvioasă Parascheva» primesc zilnic hrană peste 50 de persoane care au dificultăți materiale”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele protoiereu Valer Ulican.
Acțiunea face parte din proiectul „Primăvara Învierii”, care a cuprins și ateliere de creație în cadrul cărora au fost confecționate decorațiuni pentru Paști. „Proiectul «Primăvara Învierii» cuprinde mai multe etape. În prima etapă au fost organizate ateliere de creație la Grădinița nr. 178, la Liceul Teoretic «Dimitrie Bolintineanu» și la Parohia «Sfântul Elefterie»-Nou, Paraclis Patriarhal, unde împreună cu copiii, membrii atelierului de creație «Sfântul Vasile cel Mare», am creat decorațiuni pentru Paști. La final, copiii au primit daruri, dulciuri și ghiozdane”, a declarat pentru TRINITAS TV Violeta Barac, asistent social la Protoieria Sector 5 Capitală.



.jpg)