Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Donare de sânge în Protopopiatul Roman
Acțiunea de donare de sânge, intitulată „Un strop de sânge o șansă la viață”, inițiată de Protopopiatul Roman, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț, s‑a desfășurat în perioada 28 martie - 6 aprilie, la Policlinica Roman, județul Neamț. Au participat 12 preoți și doi cântăreți bisericești din Protoieria Roman, sub coordonarea preotului Dan Alexandru Antoce, protopop de Roman.
„Nu este un secret pentru nimeni că donarea de sânge salvează vieți. Milioane de oameni din întreaga lume își datorează viața unor semeni pe care nu i‑au cunoscut niciodată, semeni care și‑au donat sângele în mod benevol și fără a aștepta nimic în schimb. Donarea de sânge este un act umanitar responsabil care poartă o povară civică grea. A fost o colaborare plăcută pe care ne‑am dori să o continuăm. Exemplul personal al participanților ar trebui să sensibilizeze și să determine conștientizarea faptului că în orice moment cineva are nevoie de picătura salvatoare. Vă mulțumim frumos! Fie ca marea sărbătoare a Învierii Domnului să ne găsească sănătoși!”, a declarat Cristina Daniela Apetrei, asistent medical principal la Punct Colectare Sânge Roman.



.jpg)