„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Educaţie pentru viaţă
„Nu suntem experţi, dar ne străduim să învăţăm. Încercăm să le facem viaţa ca şi cum ar fi într-o familie.” Sunt cuvinte care arată dorinţa personalului Centrului de zi pentru copii şcolari din cadrul Aşezământului social „Justinian Patriarhul” de a forma generaţiile viitoare ca, la rândul lor, să dăruiască.
Sunt 30 de copii şcolari din familii sărace, monoparentale şi cu mulţi întreţinători, care fie dimineaţa, fie după-amiaza participă de luni până vineri la activităţile din cadrul acestui centru de tip şcoală după şcoală. Scopul acestui centru este unul simplu, dar care necesită multă muncă, atenţie, dedicaţie, şi anume copiii să nu renunţe la educaţie şi să se motiveze în lupta cu ei înşişi, pentru a-şi depăşi starea socială. „În fiecare mediu din care provin lipseşte ceva, nu neapărat cele materiale, poate sunt lipsuri care ni se par banale, poate sunt marginalizaţi de alţi copii, nu au locuinţe sau au fost crescuţi în centre de plasament. Noi îi ajutăm nu numai pe partea de teme, ci şi să se înţeleagă între ei, să comunice şi să înveţe să lase de la ei, fiindcă ei au fost învăţaţi numai cu bătaia, iar faptul acesta se vede din ce în ce mai mult în relaţia unora faţă de ceilalţi. Ceea ce vede în familia lui, copilul face asemenea. Dacă reuşim măcar la 5 copii din 30 ca să aplice în familia lui ceea ce învaţă la noi, sunt fericită”, a spus Lidia Burciu, inspector de specialitate educator în cadrul Direcţiei Generale Protecţiei Copilului Sector 1 Capitală.
Această dorinţă a doamnei Lidia Burciu de a ajuta copiii din medii sociale defavorizate este motivată de o împlinire personală, pe care Dumnezeu i-a rânduit-o. „Mie îmi plac foarte mult copiii.
Am lucrat în mediul privat foarte mult şi mi-am dorit de la Dumnezeu să-mi dea un copil şi, când l-am avut, am promis că o să mă întorc să lucrez cu copiii. Mi-a luat un an de zile ca să am roade de la copii. Nu suntem experţi, dar ne străduim să învăţăm. Încercăm să le facem viaţa ca şi cum ar fi într-o familie, vorbindu-le pozitiv. Dacă insuflăm unui copil ce trebuie şi când trebuie, contează enorm. Ei, potrivit standardelor, nu ar avea nici o şansă. Dar, pentru a avea încredere în ei, le aducem în faţa lor tineri, care au trecut pe la noi şi care au reuşit în viaţă. Vin ca voluntari, mai ales în vacanţe, şi-şi spun povestea lor, pentru că exemplul lor este mult mai evident decât orice aş spune eu. Dorinţa mea nu este ca ei să înveţe bine la şcoală, ci să ştie să dăruiască din ceea ce au primit. Iar aceasta se vede şi în viaţă; când dăruieşti ceva, se întoarce mai mult decât te aştepţi şi când nu te aştepţi. Aşa se întâmplă!”, a mai spus Lidia Burciu.
În Centrul de zi pentru copii şcolari din cadrul Aşezământului social „Justinian Patriarhul” se află şi o capelă, unde cei mici participă la sfintele slujbe din cursul săptămânii şi la diferite activităţi catehetice. „Noi, aici, suntem ca într-o familie şi, de aceea, dorim să le creionăm acestor copii sentimentul acela de căldură părintească şi întreg ansamblul de valori, pentru a se dezvolta social, profesional, educaţional şi duhovnicesc. Ei au nevoie ca să fie ajutaţi în a depăşi obstacolele de a vorbi, de a citi. De aceea, ei vin şi se spovedesc, citesc la strană, dar şi cele care ţin de igienă, fiindcă unii dintre ei se spală la albia râului”, a explicat pr. Eugen Bucur, slujitor la capela aşezământului.
Datorită parteneriatului dintre Patriarhia Română şi SC Selgros Cash Carry SRL, părinţii lor primesc cel puţin o dată pe săptămână produse alimentare şi de igienă, precum şi articole vestimentare. "Pentru aceste familii care nu îşi pot câştiga pâinea de zi cu zi, produsele sunt de un real folos. Astfel, opera socială a Bisericii se regăsește nu numai în latura educaţională, ci şi practic, adică pe masa beneficiarului”, a subliniat pr. Eugen Bucur.
Centrul de zi pentru copii şcolari din cadrul Aşezământului social „Justinian Patriarhul” a primit din partea Ministerului Muncii licenţele de furnizare a serviciilor sociale. De aceea, se doreşte atât dezvoltarea servicilor sociale de specialitate şi înscrierea mai multor copii care provin din familii defavorizate social, cât şi participarea voluntară a mai multe persoane care pot să contribuie la activitatea educaţională a celor aflaţi în nevoi.
Aşezământul social „Justinian Patriarhul”, care este inclus în Asociaţia „Diaconia” a Arhiepiscopiei Bucureştilor, are în componenţă Centrul de zi pentru copii şi Centrul de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei domestice. Terenul şi clădirea aparţin Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar prin încheierea unui parteneriat între Asociaţia „Diaconia” şi Direcţia Generală de Protecţie a Copilului Sector 1 Capitală, ambele instituţii susţin cheltuielile în mod egal. De asemenea, personalul este din cadrul ambelor instituţii.