Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Elevii seminarişti gălăţeni au donat sânge
După ce, în urmă cu două săptămâni, preoţii Protopopiatului Tecuci, împreună cu credincioşi şi tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci (LTCOR), au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, miercuri, 8 decembrie, 31 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi au organizat o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe paturile spitalelor.
Campania de donare de sânge la care au participat elevii seminarişti gălăţeni se întemeiază şi pe buna cooperare pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând de fiecare dată atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se înscriu în cadrul campaniei inițiate de Patriarhia Română „Donează sânge, salvează o viață!”.



.jpg)