Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Ghiozdane complet echipate pentru elevi de la Protoieria Sector 3 Capitală
Protoieria Sector 3 Capitală a organizat joi, 23 septembrie, o nouă acţiune de ajutorare a elevilor care provin din familii cu venituri materiale modeste, cu ocazia începutului de an şcolar. Aceştia au primit ghiozdane şi rechizite necesare desfăşurării orelor de educație, în cadrul campaniei generale de prevenire a abandonului şcolar, desfăşurată de Biserica Ortodoxă Română.
Elevii aflaţi în evidenţa Biroului de asistenţă socială al Protoieriei Sector 3 Capitală au fost beneficiarii unei acţiuni filantropice de tradiţie, desfăşurată la nivelul unităţii administrative bisericeşti la început de an şcolar. Astfel, şcolarii, însoţiţi de părinţii lor, au primit la sediul Aşezământului social „Sfânta Maria” din cadrul protopopiatului 350 de ghiozdane complet echipate cu toate rechizitele şi accesoriile necesare desfăşurării actului educaţional.
În mijlocul lor s-a aflat părintele protoiereu Florin-Nectarie Busuioc, care a împărţit ghiozdanele, exprimându-şi nădejdea că prin această campanie protoieria poate contribui la o educaţie sănătoasă a elevilor nevoiaşi, pentru ca ei să fie membri de nădejde ai Bisericii şi ai societăţii.
„A devenit o tradiţie a protoieriei noastre grija deosebită faţă de oameni, în general, şi faţă de copii, în mod deosebit, mai ales acum la început de an şcolar. Copiii au nevoie de sprijinul nostru pentru că ei sunt vlăstarele credinţei şi iubirii noastre. Un copil care beneficiază de o educaţie bună este un copil de nădejde, un om de nădejde, atât pentru Biserică, cât şi pentru societate. Avem atâtea exemple de copii care ne-au demonstrat că, atunci când au fost sprijiniţi în actul educativ, au adus şi rezultate. Chiar în perioada pandemiei, când s-a învăţat mai mult în format online sau hibrid, copiii au avut rezultate foarte bune la învăţătură. Ne-a bucurat faptul că sprijinul pe care l-am acordat acestor elevi a însemnat, de-a lungul timpului, un plus de încredere şi pentru ei, nu doar un sprijin material. Au ştiut că oricând au nevoie de ajutor, îl pot solicita la oricare dintre bisericile protoieriei noastre, cât şi la Biroul de asistenţă socială. Este foarte important să investim încredere, dragoste şi grijă pentru copiii noştri”, a subliniat părintele protoiereu Florin-Nectarie Busuioc.
Ca şi în anii anteriori, acţiunea de sprijinire a elevilor cu posibilităţi materiale reduse s-a desfăşurat prin implicarea Protoieriei Sector 3 Capitală, cu sprijinul parohiilor din cuprinsul ei, care au contribuit fie cu ghiozdane şi rechizite, fie cu anumite sume de bani din care acestea au fost achiziţionate. Această activitate filantropică se înscrie în demersurile generale ale Bisericii Ortodoxe Române de sprijinire a familiilor cu posibilităţi materiale reduse şi a elevilor care provin din acestea, pentru oferirea de şanse egale în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar.



.jpg)