Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Ghiozdane pentru 50 de elevi din comuna prahoveană Mănești
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit sâmbătă, 2 octombrie 2021, 50 de ghiozdane complet echipate cu rechizitele necesare bunei desfășurări a cursurilor școlare elevilor din ciclul primar și cel gimnazial din comuna Mănești, județul Prahova, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse.
Acțiunea de sâmbătă face parte din campania „Ajutor pentru elevi” și a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, marcată anual la data de 5 octombrie. „Am venit în sprijinul a 50 de elevi de la școala gimnazială, care s-au bucurat foarte mult, deoarece le-am oferit ghiozdane complet utilate cu rechizite. Activitățile s-au desfășurat în incinta fiecărei biserici din cele 3 parohii ale comunei Mănești. Apelăm la preoți de fiecare dată când ne dorim să identificăm persoanele nevoiașe dintr-o comunitate. Ei sunt cei care cunosc foarte bine situația locului, cei la care oamenii vin de fiecare dată și își spun atât bucuriile, cât și necazurile, punându-și nădejdea în aceștia. Preotul de la sat este cel care, în mare măsură, se ocupă și de asistență socială”, ne-a transmis Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Catedralei Naționale.
Copiii care au primit ghiozdanele cu rechizitele sunt din cele trei localități ale comunei Mănești și au fost recomandați de preoții parohi care păstoresc aceste comunități: Parohia Mănești, Parohia Zalhana și Parohia Băltița. „Această acțiune este un lucru benefic pentru parohia noastră, întrucât aici avem numeroase familii care au o situație financiară precară, lucru accentuat și de pandemie. Acum este și mai greu pentru copii, părinți și, bineînțeles, pentru noi să ne desfășurăm activitatea așa cum se cuvine”, a spus părintele Constantin Țoțan, preot paroh la Parohia Mănești.
Campania „Ajutor pentru elevi” are ca scop prevenirea abandonului școlar prin facilitarea accesului tinerilor la educație.



.jpg)